GRAVIDELE AJUTATE DE COLEGII DE MUNCĂ... ÎȘI PIERD ÎNCREDEREA ÎN SINE

Distribuie pe:

Cercetătorii americani de la Universitatea Memphis și de la Universitatea Massachusetts, citați de descopera.ro, susțin că gesturile de curtoazie pe care femeile însărcinate le primesc la locul de muncă din partea colegilor diminuează șansele ca acestea să se întoarcă la serviciu după naștere.

“Să oferi locul din metrou sau autobuz unei femei însărcinate este un gest considerat dezirabil în societatea modernă, însă astfel de gesturi de curtoazie au și o latură negativă, în funcție de contextul social în care apar.

Astfel, gesturile de curtoazie pe care o femeie însărcinată le primește la locul de muncă (responsabilități mai puține sau mai ușoare, încercarea de a reduce impactul veștilor negative) diminuează șansele ca respectiva femei să se întoarcă la muncă după ce a născut.

În studiul nostru, am dorit să aflăm modul în care sexismul binevoitor, născut din concepțiile tradiționale asupra rolurilor de gen, afectează modul în care femeile însărcinate se raportează la carierele lor în timpul sarcinii și după ce au născut.

Cercetarea a fost realizată pe un eșantion de 105 femei însărcinate, care au completat o serie de chestionare săptămânal, timp de nouă luni de la naștere. Întrebările la care trebuiau să răspundă făceau trimitere la comportamentele generoase la muncă din partea colegilor. De asemenea, unele întrebări vizau modul în care aceste tipuri de interacțiuni le făceau să își evalueze capacitățile de lucru.

După ce am analizat răspunsurile primite, am ajuns la concluzia că femeile, indiferent de modul în care se raportau la ajutorul primit din partea colegilor, au început să aibă o părere mai rea despre ele și despre capacitatea lor de muncă. Atunci când femeile au raportat că ajutorul primit are un efect negativ asupra productivității la locul de muncă, încrederea în sine a fost și mai mult afectată. Mai mult, o astfel de scădere a încrederii în sine era corelată cu o probabilitate mai mare de a nu se întoarce la muncă.

Din cauza constrângerilor sociale, această formă de sexism poate trece nedetectată, mai ales că nu ia o formă negativă, dar, după cum arată acest studiu, poate avea efecte la fel de negative precum sexismul cu care suntem obișnuiți”, explică oamenii de știință americani.

Lasă un comentariu