LA CASA IANCULUI

Distribuie pe:

Tema dezbătută miercuri, 9 octombrie, la Casa Iancului, a constituit-o noțiunea de “patriotism”, valențele și semnificațiile acestui sentiment fiind expuse într-un material prezentat de jrs. Ioan Berța, din care reținem:

,,Istoria noastră este o lungă succesiune de lupte, neajunsuri, neîmpliniri, speranțe și idealuri, care au născut oameni cu un înalt patriotism și acțiuni ce ne-au ridicat cândva în fala lumii”, ,,marii patrioți sunt făcători de memorabile evenimente”, ,,patrioții care se nimeresc a fi și conducători contaminează masele, insuflându-le curaj, speranță, spirit de sacrificiu, clădind și înfierbântând conștiința națională”, ,,patriotismul formează noi virtuți, animă și mobilizează masele”, ,,dăinuirea nației ține de valoarea patriotismului elitelor sale”, ,,patriotismul suprem este patriotismul de masă” etc.

Patriotismul are trei piloni pe care se sprijină: familia, școala, societatea, fiind motivat de istoria neamului, de nivelul de conștiință colectivă, tocmai de aceea, pentru a dăinui, el trebuie ridicat la rang de religie și alimentat mereu cu argumente viabile și cu oameni vrednici de fapte mari și înălțătoare, veniți din rândul poporului și exprimând doleanțele acestuia.

Astăzi, patriotismul românesc este în cădere liberă, batjocorim tot ceea ce este românesc, minimalizăm virtuțile acestui popor mistificând adevărul, denigrăm personalitățile, istoria este o bătaie de joc, românii aflați în conducerea unor foruri europene cer condamnarea propriei țări, suntem servili și trădători notorii, ne dezagregăm țara și nația din interior, suntem apatici, delăsători, fără voință, nu ne implicăm, nu sprijinim puținii românii patrioți pe care îi mai avem.

Afirmațiile făcute au fost susținute și întărite cu argumente și exemple semnificative din istorie, ele generând vii discuți și completări la materialul prezentat, venite din partea participanților, iar ,,clipa de poezie” a fost susținută de Silviu Rațiu și subsemnatul.

Lasă un comentariu