CRISTINA NEAGU, COMPLICAȚII LA RECUPERAREA DUPĂ OPERAȚIE! CEA MAI BUNĂ HANDBALISTĂ A LUMII ÎȘI AMÂNĂ REVENIREA PE TEREN

Distribuie pe:

Cristina Neagu lipsește de 10 luni de pe teren. Cea mai bună handbalistă a lumii continuă recuperarea după ce a suferit o ruptură a ligamentelor încrucișate, din meciul cu Ungaria, de la Campionatul European din 2018. Deși era preconizat ca Neagu să revină pe teren, recuperarea Cristinei este mai complicată și va mai dura până când handbalista va putea să joace.

Neagu a fost operată în luna decembrie a anului trecut și a parcurs o perioadă foarte grea de recuperare. Deși revenirea era preconizată pentru luna septembrie sau începutul lunii octombrie, pe teren, cea mai bună handbalistă a lumii mai trebuie să stea pe bară. În aceste condiții, rămâne de văzut dacă Neagu va putea să participe în formă maximă la Campionatele Mondiale de Handbal din luna decembrie, din Japonia. Cei de la CSM București sunt optimiști și speră că Neagu va reveni pe teren până în finalul lunii noiembrie, când se încheie sezonul de toamnă la nivel de club. Adi Vasile, noul antrenor al clubului, a declarat că ar fi perfect ca handbalista să poată juca măcar câteva meciuri în această toamnă. “Cei care se ocupă de acest proces știu că nu pot să grăbească recuperarea. Ar fi foarte bine să o avem pe Cristina până la sfârșitul anului, adică 19 noiembrie, că după aceea se pleacă la echipele naționale. Sperăm să o avem din nou în teren, vom vedea când se va întâmpla asta. Suntem alături de ea și ea este prima care își dorește să fie din nou în teren”, a spus Adi Vasile.

Lasă un comentariu