KLAUS IOHANNIS, DUPĂ CONSULTĂRILE CU REPREZENTANȚII PARTIDELOR PARLAMENTARE: “NE ÎNDREPTĂM SPRE UN GUVERN PNL SAU ÎN JURUL PNL”

Distribuie pe:

Răspunzând invitației președintelui Klaus Iohannis, transmisă imediat după demiterea, în Parlament, a Guvernului Dăncilă, delegațiile partidelor parlamentare au participat ieri, la consultările de la Palatul Cotroceni, în vederea desemnării unui candidat pentru funcția de premier, dar și pentru discuții pe tema alegerilor anticipate. De la discuții au lipsit social-democrații, după ce premierul demis, Viorica Dăncilă, a refuzat invitația președintelui.

La întrevedere au participat delegațiile reprezentative ale PNL, USR, grupul parlamentar Pro Europa, UDMR, ALDE, PMP.

În urma discuțiilor purtate, Klaus Iohannis a declarat că luni, cel târziu marți, va desemna un nou premier, apreciind că “ne îndreptăm spre un guvern PNL sau în jurul PNL”.

Președintele a precizat că e nevoie urgentă de un nou guvern, care să facă bugetul pentru anul viitor, discuțiile despre alegerile parlamentare anticipate (în favoarea cărora s-au pronunțat PNL, USR și Pro România) urmând a fi reluate după scrutinul prezidențial.

Sinteza principalelor declarații ale președintelui: 

* Ieri (joi, 10 octombrie - n.n.) a trecut moțiunea și a picat guvernul Dăncilă, un guvern eșuat și derutat, și este foarte bine așa.

* Am convocat prima rundă de consultări.

* PSD a confirmat că nu a înțeles nimic din evoluția politică și din dorința românilor. PSD a chiulit de la consultări.

* E nevoie să se instaleze urgent un nou guvern, de tranziție, indiferent că vom avea alegeri anticipate sau la termen.

* Orice zi în plus cu acest guvern interimar PSD este o zi pierdută pentru români.

* Prefer un guvern politic și nu voi căuta altă soluție.

PNL, care a venit primul la consultări, a spus răspicat că PNL e dispus să preia guvernarea, chiar dacă e complicat.

* Celelalte formațiuni au afirmat că vor sprjini, într-o formă sau alta, o altă abordare.

* E destul de clar că ne îndreptăm spre un guvern PNL sau în jurul PNL.

* E nevoie de un guvern care pregătește un buget pe anul viitor și care închide bugetul pe 2019.

* Avertizez PSD să nu cheltuiască banii românilor în această fază de interimat.

* E nevoie de un guvern urgent, care vine să repare greșelile PSD în economie.

* Nu vor exista tăieri de salarii și pensii. Spun acest lucru pentru a contrazice o afirmație mincinoasă a pesediștilor.

* Consultările vor fi reluate luni, poate chiar și marți. Luni, cel târziu marți, voi desemna un premier.

* Nu voi desemna pesediști pentru guvernare.

* Alegerile anticipate - am declarat și ieri, personal, sunt în favoarea alegerilor anticipate, dar după prezidențiale. Constituția României nu favorizează alegeri anticipate.

* Acum avem nevoie de un guvern rapid instalat, iar după alegerile prezidențiale putem relua discuția despre alegerile anticipate.

Delegația PNL a fost formată din Ludovic Orban, Raluca Turcan, Rareș Bogdan,  Iulian Dumitrescu, Robert Sighiartău și Florin Cîțu, întrevederea cu președintele având loc după ce, ieri dimineață, Biroul Politic al PNL a decis că partidul e pregătit să își asume răspunderea guvernării, dacă nu se pot organiza anticipate. Ludovic Orban a fost propus, oficial, premier de către liberali, care sunt dispuși să formeze un “guvern minoritar cu orice partid alături de care am construit această moțiune de cenzură, care a dus la căderea Guvernului Dăncilă.”

În ce privește propunerea de prim-ministru, lucrurile au fost lămurite imediat după moțiune, chiar de președintele partidului, Ludovic Orban: “Se știe foarte bine că în cazul în care vom fi chemați să formăm guvernul, propunerea Partidului Național Liberal pentru funcția de premier este persoana președintelui Partidului Național Liberal, adică în persoana mea, Ludovic Orban”. Liderul PNL a mai spus că vrea un guvern cu “15, maxim 16 ministere, și asta este poziția pe care o vom susține ca și partid”.

 

 

 

Lasă un comentariu