Munte-Mare, vertical-orizontal. Redusă la chintesență, relația bidimensională a spațiului compozițional în cele două tipuri de peisaje, marin/montan (montan/marin), asamblează între reperele ei spațial-fundamentale, evoluția umană surprinsă în secvențiala sa existență în câmpul definit al vizibilului.
Pentru un pictor al gestului, exersat în practica căutării echilibrului plastic dintre cele două dimensiuni - vertical/orizontal, înalt/plat, teluric/acvatic, încremenire (a muntelui) / de vălurire (a apei), temele nu pot fi decât inepuizabile și, prin urmare, perfecte ca subiect, pentru o tratare plastică atribuită actului artistic.(....)
Ambele medii sunt vii și pot transmite această stare cui se află pe recepție. Muntele e viu, are duhul său, chiar dacă mișcarea lui energetică este practic insesizabilă. În plan senzorial, însă, îi simțim vibrația. Urmărim lumina solară, culoarea și forma elementelor compoziționale de altitudine, care se schimbă de la o clipă la alta. Dar marea? Are ea un duh al ei, duhul apelor? Eu cred că da. L-am simțit, cât am fost navigator. Culorile ei mișcătoare sunt fascinante, influențate de aceeași lumină solară, filtrată de adâncimile acvatice de necuprins din larg; de reflexiile ritmice ale lucirilor marine, de refracția razelor de soare prin apa mică de la țărm. Albastruri, verzuri, violeturi și griurile de negru, subtil colorate spre adâncuri, ca în umbrele picturii maestrului Velasquez.
Pentru un artist poate fi o axă gnoseologică, de cunoaștere a lumii spațiale, a unei atemporalități infinite cu mijloacele finite proprii actului de creație plastică. (...)
Axis Mundi - de la verticala muntelui la orizontala mării și între aceste două repere, gestul plastic se împlinește și se rafinează până la suprimare. Rămâne însă acolo, conținut, atât în fundal, cât și în prim-planul compoziției unde, la o primă vedere, expresivitatea suprafețelor de culoare îl poate face mai ușor de observat.
