ÎN CAZ DE ASEDIU SAU DE URGENȚĂ, ROMÂNII APȚI DE MUNCĂ, OBLIGAȚI SĂ PRESTEZE SERVICII ÎN INTERES PUBLIC!

Distribuie pe:

În Monitorul Oficial nr. 811, din 7 octombrie 2019, a fost publicată Legea nr. 164/2019 pentru modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență, conform căreia instituțiile cu atribuții în domeniul apărării, ordinii publice și securității pot solicita persoanelor fizice apte de muncă să presteze servicii în interes public, în caz de stare de asediu sau de urgență.

“Instituțiile cu atribuții în domeniul apărării, ordinii publice și securității naționale pot concentra rezerviști pentru instruire și îndeplinirea unor misiuni sau pot chema persoane fizice apte de muncă pentru prestări de servicii în interes public.

Pe durata stării de urgență, autoritățile și instituțiile publice, operatorii economici și populația sunt obligate să respecte și să aplice prevederile legale speciale pe domeniu, precum și măsurile dispuse de autoritățile competente, inclusiv rechiziționarea de bunuri.

Conducătorii autorităților publice și administratorii operatorilor economici, care asigură servicii de utilitate publică în domeniile energetic, sănătate, agricultură și alimentație, alimentare cu apă, comunicații și transporturi, au obligația de a asigura continuitatea furnizării serviciilor esențiale pentru populație și pentru forțele destinate apărării.

Aceștia trebuie să asigure paza militară a stațiilor de alimentare cu apă, energie și gaze, a sediilor posturilor de radiodifuziune și de televiziune publice, a operatorilor economici care dețin capacități de importanță strategică la nivel național, precum și a obiectivelor de importanță deosebită pentru apărare, prin punerea în aplicare a planului de mobilizare a economiei naționale pentru apărare. Când situația o impune, dispun oprirea temporară a alimentării cu gaze, energie și apă potabilă, după caz.

Instituțiile cu atribuții în domeniul apărării, ordinii publice și securității naționale pot concentra rezerviști pentru instruire și îndeplinirea unor misiuni sau pot chema persoane fizice apte de muncă pentru prestări de servicii în interes public”, se precizează în actul normativ, care a intrat în vigoare la 10 octombrie 2019.

Nerespectarea legii constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 100 lei la 5.000 lei, pentru persoane fizice, și de la 1.000 lei la 70.000 lei, pentru persoane juridice. 

Lasă un comentariu