TÂRGU-MUREȘ - “ÎMPREUNĂ PENTRU 0 SÂNGERĂRI”

Distribuie pe:

Sub deviza “ Împreună pentru 0 sângerări” , Asociația Română de Hemofilie și Asociația Națională a Hemofilicilor din România, în colaborare cu o organizație de profil din Elveția, derulează, în perioada noiembrie 2018 - decembrie 2019, proiectul “Împreună pentru 0 sângerări”, menit a veni în sprijinul persoanelor care suferă de hemofilie și a stabili un program național coerent și unitar, date fiind diferențele majore între accesul la tratament și servicii medicale între unitățile sanitare din mediul urban și cel rural.

Caravana de Hemofilie s-a aflat, duminică, la Târgu-Mureș, unde reprezentanții celor două asociații s-au întâlnit cu pacienți, cu personal medical de specialitate. Într-un interviu acordat Radio Târgu-Mureș, vicepreședintele Asociației Naționale a Hemofilicilor din România, Valentin Brabete, a arătat că, deși statul suportă integral costurile tratamentelor, fondurile alocate scad de la an la an, iar birocrația de la casele județene de sănătate îi împiedică pe bolnavi să aibă acces la tratament adecvat: “Din motive birocratice, rămânem cu medicamente la care pacienții nu pot avea acces, deci trebuie să evităm tăierea fondurilor. Riscul acesta, din păcate, s-a și materializat, căci în anul 2018, în urma neconsumării integrale a bugetului, el a fost redus cu 10 la sută și avem toate semnalele că, pentru anul următor, va fi redus în continuare cu încă 20%. Există licitații locale în 31 de județe, ceea ce diminuează eficiența alocării bugetului, iar noi ne-am dori să ajungem către o licitație națională”, a afirmat Valentin Brabete, precizând că în țară sunt circa 1.600 de pacienți înregistrați cu hemofilie de tip A și B, din care la spitale figurează 1.100 de persoane. În Târgu-Mureș există cel puțin 20 de familii, adulți și copii, diagnosticați cu această boală, menționează sursa citată.

Hemofilia este definită (csid.ro) drept o boală ereditară care constă în împiedicarea coagulării corespunzătoare a sângelui, fapt ce favorizează sângerarea spontană și agravează hemoragiile cauzate de anumite leziuni, traumatisme ori intervenții chirurgicale.

Lasă un comentariu