LA TÂRNĂVENI - LANSARE DE CARTE

Distribuie pe:

Casa de Cultură “Mihai Eminescu” a fost, cu puțin timp în urmă, gazda unui eveniment special pentru unul dintre oamenii de cultură ai Târnăveniului, scriitorul Aurel Hancu, membru al Uniunii Scriitorilor din România, eveniment în cadrul căruia autorul a oferit publicului recentele sale volume, “Cele mai frumoase poezii”, volum de versuri, și “Puterea cugetului” (Reflecții).

Momentul a fost special, cărțile fiind lansate chiar în ziua când autorul a împlinit 79 de ani. La activitate au participat un grup de prieteni, de colaboratori ai cenaclului “Elena din Ardeal”, pe care autorul îl păstorește de peste patruzeci și cinci de ani, precum și câțiva invitați, dintre care amintim pe prof. Mircea Dorin Istrate, președintele Ligii Scriitorilor - Filiala Mureș, prof. dr. Nicolae Victor Fola, precum și membri ai familiei autorului. Comentarii despre cărțile lansate au venit mai întâi din partea prof. Mircea Dorin Istrate, cu referiri competente despre conținutul tematic bogat și variat, despre contribuția autorului la viața culturală locală, vasta sa activitate profesională, pentru care i-a fost oferită, din partea Ligii Scriitorilor, o “DIPLOMĂ DE SUFLET”. În intervenția sa, prof. Nicolae Victor Fola a relevat elementele de filosofie modernă europeană, dar și națională, în care se încadrează concepția de viață și comportamentală a autorului, apreciind profunzimea stărilor afective, generate de lecturarea și analiza atentă a textelor. Frumos au vorbit și colaboratorii săi de cenaclu - Zoltan Demeter și artistul plastic Iuliu Moldovan. Partea de evaluare și comentarii a fost completată de intervențiile muzicale ale celor două invitate, Ana Hulpuș și Pușa Rozor, răsplătite cu aplauze și felicitări pentru evoluția lor. Finalul acțiunii a revenit autorului, prin câteva precizări legate de viața și creația sa, oferta etică și creștină pe care o propovăduiește.

Lasă un comentariu