În finalul acestor scene din autentica “Golgotă” a Bisericii române din teritoriul românesc anexat de Ungaria horthystă în urma verdictului fascist de la Viena, din august 1940, dorim doar în câteva pagini să facem o comparație a modului în care au fost tratate atunci și astăzi cultele de expresie maghiară din România.
Documentele atestă, iar memoria acelor maghiari din România a reținut, cu toată siguranța, că regimul cultelor din România, după dezmembrarea teritorială a țării în 1940, nu a suferit nicio modificare față de trecut. Prin nicio măsură politică, legislativă sau de altă natură statul român nu a restrîns libertatea de manifestare a Bisericilor de expresie maghiară, nu a violat statutele lor de organizare, nu a împiedicat în niciun fel liberul exercițiu al oricăreia dintre cultele maghiare - romano-catolic, reformat, unitarian, calvin etc. Nici o colectivitate românească, fără să mai vorbim despre autorități de stat, nu a desfășurat niciun fel de act represiv, de orice natură, împotriva clerului și a credincioșilor maghiari din România. După cum consemna cu mare dreptate un document al guvernului român, de la finele anului 1944 “Atitudinea aceasta a guvernului și poporului român față de minoritatea maghiară - date fiind cele ce se petreceau între timp în teritoriul cedat - a fost interpretată în multe părți ca un semn de slăbiciune, dacă nu chiar de nesocotință și abdicare. Ea a avut totuși și are cea mai deplină justificare. Căci cei chemați a observa și judeca, suntem siguri, au sesizat sensul moral și semnificația politică a acestei demne atitudini”.
După dictatul de la Viena, în cele 13 județe din Transilvania rămase la patria mamă existau 176.898 romano-catolici, cu 116 parohii și 136 preoți; 203.872 reformați, cu 216 parohii și 228 preoți; 20.857 unitarieni, cu 46 parohii și 47 preoți; 33.133 evanghelici-luterani - maghiari, cu 18 parohii și 20 de preoți; adică un total de 434.780 credincioși, 396 parohii și 431 preoți. Salariile preoților deservind cultele maghiare “sînt aceleași, din toate punctele de vedere cu ale clerului ortodox (s.n.) al Bisericii dominante, fără scăderi în funcție de sesiunea parohială; preoții maghiari primesc salariul complet, fără reținere, pentru Casa pensiilor”.
Eliberarea României de sub dominația fascistă, începută la 23 august 1944 și desăvârșită la 25 octombrie același an, odată cu alungarea de către armata română, alături de cea sovietică, a ultimelor rămășițe ale ocupantului horthyst-fascist, de pe teritoriul anexat de Ungaria, în 1940, a inaugurat o nouă eră în destinele poporului român. Prin efortul întregului popor, inclusiv al naționalităților conlocuitoare, au fost abolite, treptat, rânduielile instituite atât de regimul horthyst în nord-vestul României, cât și de cel antonescian în celelalte zone ale țării, punîndu-se bazele unei noi structuri sociale și politice, de depline libertăți democratice, pentru toți cetățenii țării, fără deosebire de naționalitate, sex, grad de cultură, confesiune etc.
(Va urma)
