„NU-SE-POATE!" ȘI STĂPÂN ABSOLUT, IPOCRITUL!

Distribuie pe:

Trăim pe tărâmul unde aserțiunea „nu se poate, e prea dificil" se simte ca la ea acasă. Vă aduc aminte că, în plin război cu corupția, instituția care ar fi trebuit să  radă de pe obrazul României negul inestetic al furtului din banii statului, nu s-a atins de marii corupți dovediți. D.N.A. s-a dovedit neputincioasă cu cei care ne spoliaseră, pe fiecare dintre noi, cu sume astronomice. Firmele străine prezente în România (E.A.D.S., Apa Nova, Microsoft, Gold Corporation, Bechtel etc.), cunoscute pentru specializarea lor în înșelarea cu miliarde a țărilor încă derutate după o schimbare de regim politic n-au fost atinse, de vajnicii soldați ai războiului anticorupție, nici măcar cu o privire mustrătoare. De-ați avea îndrăzneala să  întrebați de ce, răspunsul va fi o adâncă, prea adâncă, tăcere sau, în cel mai bun caz, o ridicare din umeri care semnifică oriunde pe mapamond în graiul universal al neputincioșilor: „Este prea dificil, domn'le! Prea greu!".

Confruntați cu minciuna cultivată la nivel statal, aflați fața în față cu o democrație declarativă care nu are aproape nimic democratic în esența sa, suntem un popor de dezorientați. Precum un copil abia ieșit în lume, ne este greu înțelegem ce este periculos și ce nu este. Încă nu putem separa minciuna de adevăr. Nu deslușim direcția spre care suntem împinși cu vorba bună sau cu forța și nu avem capacitatea de a pricepe motivul pentru care se întâmplă ceea ce astăzi ne afectează viața într-un mod atât de brutal. De ceri explicații celor care, precum părinții, ar trebui să ne lumineze, să se opună din răsputeri alunecării noastre în hău, ți se răspunde sec: „E dificil, domn'le! Nu se poate!".

Ne întrebăm, cu o insistență demnă de o cauză mai bună, unde sunt vinovații pentru căderea României în prăpastia în care se află azi. Bâjbâim năuci în căutarea unor vinovați. Precum în jocul „de-a baba oarba" al copilăriei, căutarea noastră se lovește de pereții neputinței în a-i vedea pe cei ascunși prea bine tocmai de aceia care ar trebui să-i scoată în lumina judecății. Acesta este unul dintre motivele pentru care ne este mai ușor să îndreptăm degetul spre exterior, identificând culpabilități de sorginte străină în timp ce, cu mâinile altora acoperindu-ne ochii, nu observăm că izvorul răului se află aici, în interior. Sunt cel puțin douăzeci de ani de când ne prăbușim. De tot atâția ani căutăm inutil în stânga și în dreapta, fără a-i găsi pe vinovați. Dacă le ceri explicații celor care sunt plătiți de tine spre a desluși între culpabili și inocenți, ți se răspunde cu oarecare aroganță: „E dificil, domn'le! Nu se poate!".

Bucată cu bucată, ni se fură țara. Cu circa doi ani în urmă, cu durere românească răbufnind în cuvinte, profesorul Ioan Pop Sabău declara: „Într-adevăr, catastrofa retrocedărilor către maghiari care se petrece de ani de zile sub privirile nepăsătoare ale autorităților române, în ciuda tuturor strigătelor disperate ale societății, continuă. După părerea mea, este o tendință dirijată ca românii să fie scoși din toate centrele mari ale Transilvaniei. Dacă s-ar întâmpla doar în Târgu-Mureș, aș zice că e un accident. Dar se întâmplă în toate orașele Ardealului, se întâmplă la Cluj, unde 160 de imobile din centrul orașului au fost retrocedate maghiarilor, în Oradea, Arad, Timișoara, Sibiu. Aceeași situație este și cu pădurile sau terenurile agricole transilvănene. Sunt restituiri către foștii grofi maghiari sau către instituții, în majoritatea lor ilegale sau abuzive". Dacă vrei să afli motivele acestei hoții pe față de la autoritățile responsabile, ți se râde cu subînțeles în nas: „E dificil, domn'le! Altfel nu se poate!"

Încerc să înțeleg, și poate numai limitele mele intelectuale mă împiedică să pricep, motivul pentru care ceea ce este ușor de realizat oriunde altundeva în lume este dificil la noi. Nicăieri în lume, dacă ai bani, construirea unei autostrăzi nu constituie o problemă. Numai la noi plătești miliarde, aștepți ani și ani, susții licitații peste licitații și rezultatul este zero. Sau, oricum, ceea ce rezultă este extrem de aproape de nimic. Motivul? Mereu același. „E dificil, dom'le! E dificil".

La noi, cu precădere, este greu să ai certitudinea unui proces corect. Tot greu este, aproape imposibil, ca diriguitorii aleși prin vot să-și respecte promisiunile. Aici trebuie să treci prin nenumărate încercări, să-ți tocești nervii la cozi interminabile, să înduri înjosiri de toate felurile, să alergi de la o oficialitate la alta, să pierzi ore sau zile pe la diferite oficii, birouri sau agenții pentru a obține un pașaport, pentru a-ți schimba buletinul de identitate, pentru a-ți înregistra o mașină, pentru a-ți plăti dările la stat, pentru a recupera ceea ce statul îți datorează, pentru ați deschide o firmă, pentru a-ți înscrie copilul la grădiniță sau la școală. Cauza? E greu, dificil, complicat dincolo de înțelegerea cetățeanului!

Trăim, și nu de acum, vremuri surprinzătoare, unde realitatea este contrazisă de percepție. Reprezentăm excepția. Deși pare greu de acceptat, suntem un ceva aproape de neconceput într-o lume normală, firească, așezată. Pentru vreun cercetător excentric din viitor care, din plictiseală, și-ar îndrepta atenția asupra ținutului și timpului nostru, am părea un tărâm de poveste. Un loc unde totul este posibil, unde basmul devine realitate, unde fantezia trece fără opreliști în concret, unde visurile traversează granița ficțiunii, unde tot ceea ce părea de neînchipuit a căpătat sens, unde ceea ce are un rost capătă aspect de absurditate, unde valorile sunt răsturnate lejer și fără consecințe sesizabile...

 

 

Lasă un comentariu