SĂ NU NE MAI LĂSĂM ÎNȘELAȚI PE BANII NOȘTRI!

Distribuie pe:

Aproape zilnic, prin mijloacele de informare mass-media, ni se atrage atenția asupra drepturilor pe care le avem noi, consumatorii, prevăzute în acte normative îmbunătățite, dar nu destul de severe pentru cei care pun în vânzare produse alterate, cu termenul de valabilitate expirat, contrafăcute sau cu defecte de fabricație. Suntem convinși că mulți dintre noi nu o dată am trecut cu vederea sfidarea furnizorilor de servicii, de produse de cea mai proastă calitate, care ne-au pus viața în pericol, sau ne-au “furat bani din buzunar”. De ce ne lăsăm înșelați sau renunțăm la a pretinde despăgubiri sau recuperarea sumelor plătite pe un serviciu sau un produs de proastă calitate? Pentru că și în astfel de cazuri, birocrația, generalizată în România, te face să renunți la drepturile tale de consumator.

Trebuie să pierzi timp cu depunerea reclamației la ANPC (Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor) sau să aștepți verificarea produsului, să dai explicații, nu în puține cazuri să suporți insultele patronului de magazin care “îți demonstrează în stil agresiv că nu el este de vină, că producătorul care, de multe ori, nu se știe din ce țară e”. Și astfel, ne lăsăm păgubiți, înșelați pe banii noștri, cumpărând produse alimentare (precum găinile colorate în galben să pară crescute la curte), cu termenul depășit (din cauză că pe ambalaj nu este imprimantă vizibil sau clar data fabricației și chiar produse alterate, exemplu ciocolată cu viermi, mezeluri, carne tocată, sau pește congelat cu miros de stricat).

România este paradisul produselor contrafăcute, atât alimentare, în special băuturi alcoolice și dulciuri, cât și industriale - electrocasnice, electronice, îmbrăcăminte, încălțăminte, care și când au certificat de garanție (în piețe și pe stradă nici vorbă de așa ceva), acesta este acordat doar pentru 30 de zile, iar după o lună și două zile se dezlipește talpa. De neînțeles e faptul că, atât legislația, cât și organele specializate care ar trebui să nu permită să ajungă în piață, se fac că nu văd toate aceste încălcări evidente ale legilor. De ce în țările Uniunii Europene astfel de cazuri, dacă apar, sunt sancționate încât cei căzuți în culpă nu mai riscă să se ocupe cu astfel de fapte, sancționate drept atentate la sănătatea și la viața consumatorilor. La noi, falsificatorii și “contrabandiștii” sunt lăsați să “agreseze verbal” oamenii pe stradă, în piețe, în spitale, policlinici, instituțiile publice, dar unde nu-i întâlnești, trăgându-i de mânecă să le cumperi produsele contrafăcute, de tot felul, intrate în țară fără a se plăti taxele vamale legale, altfel cum și-ar permite să lase până la 60-70% din prețul cerut inițial. Unde este Poliția economică, comisarii CJPC, Finanțele, inspectorii de tot felul, plătiți din bani publici pentru a sancționa evaziunea fiscală, a apăra interesele și liniștea cetățeanului!? Culmea e că acești traficanți, de mărfuri contrafăcute, nu respectă nicio prevedere legală privind eliberarea de chitanțe și facturi fiscale, nu acordă certificate de garanție pentru produsele vândute. Organele și funcționarii statului “se fac că nu «văd»“ toate aceste infracțiuni întâlnite la tot pasul, în schimb, se leagă și sancționează tot pe cei care își plătesc taxele și impozitele, inventându-le te miri ce chichițe pentru a-i amenda sau a plăti penalizări de întârziere sau pentru că vând presă.

Ilegalități și infracțiuni și mai mari se produc în domeniul serviciilor, a căror calitate și prețuri sunt complet scăpate de sub control. Consumatorul plătește, nu are de ales, tot ce i se trece în facturile încâlcite, încât sunt cazuri în care nici prestatorii nu mai pot explica anumite cifre, dând vina pe repetatele majorări abuzive de prețuri care, nu în puține cazuri, sunt “vinovate” de sumele greu de admis ce trebuiesc plătite de consumator. Reclamații în acest sens sunt făcute de numeroși consumatori la adresa telefonia fără fir, gaze naturale, energie electrică, TV-cablu, service auto, de aparatura electrică și electronică, salubritate, furnizarea apei calde și reci etc. În majoritatea cazurilor, aceste reclamații rămân în ceață, consumatorul trebuie să achite factura, dacă întârzie să o facă, plătește tot el penalizări usturătoare. De “libertatea” infrastructurilor, a posibilității (din cauza ambiguității) interpretării legilor și actelor normative emise de Parlament, Guvern și ministere, prefecturi și primării, nu se mai îndoiește nimeni. Dar, de aici și până a lăsa ca fiecare prestator de servicii, producător sau vânzător de mărfuri să procedeze după bunul plac, în privința modificării tarifelor și prețurilor, a calității acestora, numai la noi se poate așa ceva. Măsurile de oprire de la vânzare, amenzile date de CJPC, conform legislației în vigoare, nu-i prea deranjează pe cei în cauză, deoarece sancțiunile prevăzute sunt mult prea blânde, nesemnificative pentru aceștia. Ne întrebăm și întrebăm pe cei răspunzători de amendarea legislației și pe cei care trebuie să o aplice, pe când măsuri radicale de interzicere definitivă (exemplu restaurantele de lux din București) de a mai comercializa mărfuri și a presta servicii dacă pun în pericol sănătatea și viața consumatorilor, sau de proastă calitate, “furându-le” banii din buzunar!?

Dr. ing. Liviu Todoran, comisar-șef adjunct la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Mureș, ne-a informat că “în perioada celor opt luni trecute din 2019, s-a verificat respectarea dispozițiilor legale privind protecția consumatorilor, referitoare la calitatea, securitatea produselor și serviciilor destinate populației, precum și la apărarea drepturilor legitime și a intereselor economice ale acestora, pe piață, la producători, importatori, distribuitori, vânzători, prestatori de servicii, prin 2.137 acțiuni de control, în urma cărora s-au întocmit: 1.116 Procese verbale de contravenție; 985 Procese verbale de constatare; 16 Procese verbale de prelevare; 20 Procese verbale de distrugere.

Cu ocazia controalelor, în această perioadă au fost identificate mărfuri cu abateri de la prevederile legale în valoare de 886.679 lei, din care 37.293 lei au fost mărfuri periculoase pentru viața, sănătatea sau securitatea consumatorilor, pentru care s-a dispus retragerea din circuitul comercial și distrugerea acestora pentru eliminarea imediată a potențialului pericol pentru consumatori.

Pentru abaterile constatate privind calitatea produselor și serviciilor oferite consumatorilor, informarea acestora în mod corect, complet și precis, s-a aplicat un număr de 500 amenzi, în valoare de 1.816.500 lei.”

Privind reclamația unui consumator din Târgu-Mureș cu privire la pungile biodegradabile cu un miros necorespunzător (urât) în care ar trebui să se ambaleze numai fructe și legume (nu și alte produse alimentare, cum se mai întâmplă), acestea sunt certificate de TÜV Austria, organism de certificare autorizat de European Bioplastics, respectă EN 13432, prin acordarea atât a “OK compost”, cât și a siglei “Seedling”, certificate de TÜV Austria de a obține recunoașterea conformității produselor biodegradabile pe piața internațională.

Totuși, domnul comisar-șef adjunct ne-a informat că va trimite să se facă analiza de laborator a acestor pungi pentru a se stabili de ce au acel miros nespecific, și dacă e cazul, se va propune organelor abilitate retragerea lor din magazine.

 

Lasă un comentariu