- Convorbire cu domnul Iacob Boca, președintele Asociației Județene Mureș a Crescătorilor de Bovine -
- Care este amploarea activității Asociației Crescătorilor de Bovine în județ, referitor la numărul membrilor, fermierilor și capete de bovine?
- Fermele din județul Mureș, poate cu excepția a vreo două-trei, care au fost înființate recent, toate fermele sunt înscrise în Asociația Județeană a Crescătorilor de Bovine. Asociația este organizată pe o structură piramidală. Avem 62 de filiale, practic, avem în fiecare comună o filială, o asociație locală, care i-a adunat pe membrii de acolo. În anul trecut au fost 4.800 de ferme. În anul acesta a scăzut puțin numărul lor, fiindcă unii fermieri mici au renunțat la această activitate. Într-un fel, este un fenomen normal. Chiar dacă a scăzut numărul de ferme, efectivele de animale au rămas. Cei care aveau circa 50 de vaci, acum au 80-100, adică, a crescut efectivul lor mediu pe fermă. În județul nostru, despre zootehnie, în general, se poate vorbi mult, dar trebuie văzute, trebuie vizitate și înțelese problemele de acolo. Cei care se ocupă de zootehnie sunt familii foarte ambițioase, care lucrează de dimineața până seara. Dar niciodată n-am avut o bază, să zicem, un reper, pentru a face o producție medie pe cap de vacă, să obținem un venit anumit, sigur, pe cap de vacă. Avem nevoie de un credit bancar, mergem la bancă, facem un plan de afaceri. Dar, chiar dacă ne facem obligații, cifrele noastre sunt orientative. La lapte, până în anul trecut, a oscilat prețul de la o lună la alta. Îți faci planul de afaceri, că îți vinzi laptele cu un leu sau cu 90 de bani. În timpul anului, în perioada de vară, când procesatorii te notificau, nu puteai să comentezi nimic, cum că, a scăzut prețul laptelui. Motivarea lor a fost că, în caz că nu ne convine, aduc laptele din import. Nu am găsit soluții alternative. Dar, cam de un an de zile, a început să se regleze problema și să se stabilizeze prețul laptelui, fiindcă producția de lapte a scăzut foarte mult, nu doar în județ și în țară, ci în toate țările europene, așa că procesatorii nu se mai pot baza pe importuri de lapte, decât prin achiziții la preț mult crescut, de peste 2 lei la un litru de lapte. Asta a avut ca rezultat o stabilizare a prețului și un preț puțin mai bun la un litru de lapte. Trebuie găsite modalitățile și soluțiile, noi fermierii comunicăm zilnic prin telefon, chiar și cu colegi din Moldova sau alte regiuni. Trebuie lucrat în așa fel încât procesatorii să știe că și noi știm negocia prețul, așa cum este pe piața europeană și mondială. Trebuie să avem alternative, fiindcă, dacă nu ajungem la o înțelegere cu un procesator, e necesar să avem un altul la care să mergem, care ne vrea laptele și care poate să ne fie un partener serios. În general, toți procesatorii sunt serioși, dar sunt oameni de afaceri și se gândesc doar la ei, să le iasă bine, nu se gândesc și la noi, căci nici noi nu trebuie să lucrăm în pierdere.
- Cum vedeți dumneavoastră un bun parteneriat cu procesatorii?
- Eu cred altceva într-o afacere. Pentru a merge lucrurile bine și să prospere ambele părți, trebuie să zâmbească amândoi, atât procesatorul, cât și fermierul. Deocamdată, n-am văzut niciun procesator care să fi intrat în faliment, să se folosească de o mașină uzată, veche, să nu fie mereu foarte bine dispus, în schimb, noi, fermierii, umblăm cu capul plecat, fiindcă suntem mereu datori.
- Datori față de cine?
- Depindem de cei care ne creditează, de firme, de bănci și treaba merge anevoios, până în momentul în care ne intră subvențiile. Asta ne mai ține în viață pe noi. Până ne vin subvențiile, suntem mereu datori, un fel de sclavi pe moșia noastră. Asta sunt fermierii, crescătorii de vaci. Obligatoriu suntem muncitori, trebuie să muncim cât de mult și cât mai mult, să găsim soluții, să facem tehnologie, să studiem, să învățăm de la specialiști, dar suntem sclavii noștri, fiindcă stăm și așteptăm cu sufletul la gură să ne vină subvențiile. Ne plătim datoriile și apoi respirăm mai în voie, vreo patru, cinci luni. Apoi trebuie să intrăm din nou în datorii, fiindcă vine campania de primăvară și intrăm din nou în datorii. Asta este viața noastră a fermierilor, pentru că nu poți să ajungi să dezvolți o fermă și să nu investești. Trebuie să faci un mic profit, fiindcă, dacă nu-l faci, nu ai o fermă bună. Trebuie să reinvestești mereu. Dacă nu ești dotat cu utilaje, cu spații de cazare, cu tehnologie modernă, pierzi startul, rămâi cu producții mici, cheltuieli foarte mari și intri în faliment. În ultimul an a mai intervenit un lucru grav. Nu mai avem fermele mari, cele care nu sunt de familie și care au nevoie de forță de muncă, nu mai găsim muncitori care să lucreze în zootehnie, e ca și cum ai vrea să ai o capră neagră în cucuruz. Orice salariu și facilități îi oferi omului, nu vrea nimeni să mai audă de lucru la vaci.
- Care poate fi motivul?
- A rămas implantat în mintea lor, a românilor, în general, că vaca este ultima speță de animal, iar munca la vaci ar fi cel mai urât sau umilitor loc de muncă. Este o mentalitate rămasă din vechiul regim. Într-o perioadă anterioară, eu fiind și președinte de CAP, într-adevăr, la vaci lucra o categorie de muncitori de o slabă pregătire. Veneau totuși la muncă, fiindcă trebuia. Acum nu mai au obligația de a munci. Se duc în străinătate, muncesc câteva luni acolo, vin înapoi, cheltuiesc banii, se întorc în străinătate. Dar în munca de zootehnie nu ai cum să găsești oameni care să lucreze. În orice alt domeniu se găsește personal muncitor. Aceeași situație este și la creșterea ovinelor. Acolo este și mai greu. Știu bine asta, fiindcă copiii mei au și ei circa 1.000 de oi. Au scăzut efectivele de oi, cu toate că au fost aplicate strategii de încurajare la fermele de creștere a oilor, dar problema, și aici, este lipsa muncitorilor care să lucreze la o fermă de oi. În urmă cu 10 ani auzeam că în Spania un muncitor la oi primea un salar de 4.000 de euro. Nu credeam, dar așa este, fiindcă nu mai au cu cine să muncească și acordau salarii mari. La creșterea porcilor este mai simplă treaba, fiind aproape totul mecanizat, dar la oi și la vaci, trebuie să fii în permanență acolo. Programul începe dimineața la ora 4, la 5 sau la 6 și ține, pentru fermieri, până la miezul nopții, iar pentru muncitori se termină ziua de lucru puțin mai devreme. Drept consecință, noi fermierii avem impresia că nu ni se dă atenția cuvenită.
- Totuși, activitatea din zootehnie este cunoscută la nivel de minister de resort.
Ministrul Daea ne-a acordat atenție. Cam toți miniștri din agricultură fac ceva bun în perioada în care sunt la conducerea ministerului, dar acesta a avut multe discuții cu fermierii, dialoguri cu asociațiile profesionale. Asociația noastră județeană face parte din Federația Națională a Crescătorilor de Bovine, unde eu sunt consilier. Președintele Federației este un medic veterinar, un tip bătăios, cunoaște bine legislația, are și el o fermă de vaci. În felul acesta am putut să avem un dialog cu ministrul. Din tot ceea ce am propus noi, cam 80 la sută s-a realizat. La fel a fost și cu creșterea porcinelor, a păsărilor de curte, cu creșterea oilor. Ne-a înțeles. Când stăteai de vorbă cu el, dădea impresia unui om simplu, dar harnic. El a făcut cât s-a putut, fiindcă banii, la urma-urmei, nu sunt la dispoziția lui, ci a Ministerului de Finanțe. S-a zbătut ca subvențiile să ne intre la timp în conturi, fiindcă, la urma-urmei, sunt drepturile noastre. Este o foarte mare diferență între a primi banii la timp, sau chiar în avans. Noi, acum, toamna, avem cheltuieli foarte mari cu însămânțările, cu achiziționarea de furaje pentru stocul de iarnă și nouă acum ne trebuiesc banii. Cei care ne-au furnizat semințe, ierbicide și altele, pe credit, dacă se ajunge în luna decembrie fără să ne fi achitat de datorii, suntem mereu căutați de ei să ne achităm datoria, fiindcă și ei trebuie să-și încheie bilanțul contabil. Din acest motiv facem nopți albe, nu dormim, suntem mereu neliniștiți. Dar dacă subvențiile intră la timp, se reglează conturile cu creditorii noștri și parcă și interesul și entuziasmul nostru se schimbă în bine, să mai facem ceva. Am mulți colegi care au renunțat la creșterea vacilor, datorită stresului, a prețului mic la lapte, la producător, producție mică de lapte.
- Pe Câmpie, incluzând aici și Șăulia de Câmpie, zootehnia este o tradiție.
- Aici, pe Câmpie, avem o problemă majoră cu apa. Majoritatea fermierilor cară apă la vaci cu cisternele, din lac. În lacurile astea se colectează apa care spală văile, cu tot ce poate fi toxic. De fiecare dată când ne vizitau candidații la alegerile parlamentare, le-am spus, fiecăruia, dar toți promit că rezolvă problema apei pe Câmpie și doar cu atât ne alegem. Suntem aici ca-n Africa, fără apă. Ajungem să bem apă din lacuri. Dacă s-ar face analiza apei lacurilor, ar trebui închise, fiindcă apa e toxică. Toți promit, dar nimeni nu se gândește să ne rezolve problema. Pe mine, vara, mă costă mult, fiindcă, între 20-25 la sută din banii pe care-i încasez pe lapte, trebuie să-i investesc în apă. Car apă cu cisterna din lac, o bag în niște puțuri pe care le-am făcut aproape de fermă și, de acolo, cu un hidrofor pe bază de curent electric, pompez apa la vaci. În fiecare dimineață am același ritual. La 6 lei cisterna, duc două cisterne la vaci... Am făcut calculul, mă costă lunar 10.000 lei, curentul, motorina, tractoristul cu salariul său. Dar statul vine cu pretenții, pe de altă parte, cu plata impozitelor. Da, trebuie să plătim impozite toți, dar condițiile noastre în zona de câmpie sunt dezastruoase, datorită lipsei de apă. Asta e situația aici. Nu este apă curentă, potabilă, la școli. S-a forat, nu s-a găsit apă. Dacă n-a plouat 2-3 luni, toate comunele de pe Câmpie sunt fără apă. Dar eu trebuie să dau apă la vaci. Mi-am făcut alte puțuri, pe lângă cele pe care le am, asta a însemnat altă investiție, doar pentru a reuși să asigur apa. Statul român ar trebui să acorde mai multă atenție fermierilor, să îi asculte, să le cunoască problemele. De multe ori ne adunăm într-un număr mai mare, își spune fiecare neajunsurile și de aici pot fi trase concluzii, cele care sunt problemele majore în zootehnie și care trebuie rezolvate cu prioritate. Trebuie rezolvate problemele generale, fiindcă, de acolo pornește declinul zootehniei. Totuși, la noi se produce în continuare lapte și produse lactate. Circa 60 la sută din ceea ce se regăsește pe raft este produs românesc.
- Înseamnă că fermele din Occident sunt în declin, au și ele probleme?
- La fel se întâmplă și în alte țări cu fermele de vaci. Nu mai au ferme. Nemții au vândut vacile care erau pentru producția de lapte, au făcut ferme cu vaci pentru producție de carne, pentru că nici ei n-au cu cine munci. Așa că dau pământurile în arendă celor care se ocupă de biomasă, celor care fac biogaz. Așa au apărut câteva firme mari, încurajate de Cancelaria germană pentru a produce gaz și să nu mai depindă de gazul rusesc. Pentru a produce biogaz, se folosesc de silozurile pe care ar fi trebuit să le mănânce vacile, hrana lor. Fermierii primesc 800-1.000 euro rentă pe lună, dacă el are 200 de hectare, primește 200.000 euro și stă liniștit. Dar toate astea se vor răsfrânge cândva în alimentație, fiindcă lapte va trebui, carne va trebui și când se vor trezi toți, va fi târziu. Fermierii se vor decapitaliza. Fermele mari, occidentale, se pot reface repede, fiindcă sunt ajutați de guverne. La noi, un fermier care a închis o fermă de vaci, n-o va putea niciodată redeschide. Asta nu s-a mai întâmplat niciodată până acum, la noi, ca un fermier să-și închidă ferma și după circa doi ani s-o redeschidă, pentru că nu ai condiții.
- Dacă ar fi să se întocmească un clasament, care ar fi județul cu cel mai mare număr de capete de animale și producție de lapte, județul Mureș pe ce loc s-ar situa la nivel național?
- La nivel de efective, pe primul loc este județul Suceava. Este și un județ mai mare decât județul Mureș. La producția de lapte, suntem, categoric, peste toate județele din țară, fără nicio discuție. Toate fermele care sunt peste 50-80-100 de capete sunt sub control, și sunt mai sigure. Fermierii folosesc taurii care trebuie și îi interesează producția. Este foarte important să obții o producție medie de peste 20 litri lapte pe vacă și pe zi, pentru a avea profit și a putea supraviețui. Până la o producție de 20 de litri, îți acoperi cheltuielile. De acolo în sus începe profitul.
- Am aflat, cu ani în urmă, de o fermă mai mică, de circa 20 de vaci, dar producția de lapte era de circa 10-12 litri lapte pe zi și pe vacă, chiar și mai puțin.
- Asta era o fermă medie, de familie. Pentru a obține peste 20 de litri de lapte trebuie să intervii în furajare, după carte, să respecți cantitatea de proteine, de glucide, de fibre, tot ce este în furaj. Fermierul care avea 14 litri de lapte pe vacă putea să ajungă imediat la o producție de 20 litri, dar trebuie să facă o investiție în furajare, cum ar fi borhot de bere, rapiță sau altele. Apoi, își poate face un calcul. Obține un plus de lapte, dar banii îi dă pe furaj. Aici ar trebui să stea procesatorii alături de noi, să se intereseze și ei puțin, să se vadă cum se obține un litru de lapte. Când faci prețul și negocierea de preț, întotdeauna am încercat să le explic procesatorilor, sau delegaților din partea lor. Fabricile mai mici discută cu noi și ne înțeleg. Fac un calcul, cât mă costă un litru de lapte, 1 leu sau 1,2 lei. Procesatorul îți oferă 1,1 sau 1,5 lei pe litru. Dacă vând așa laptele, dau faliment. Dar să ne uităm la prețul laptelui la raft. E scump. Oricum, laptele este scump. Cei care distribuie și vând produsele lactate trăiesc bine, fiindcă îți pun adaosul comercial, astfel ca să le iasă afacerea, dar noi, nu putem discuta cu nimeni despre adaos. Trebuie să acceptăm prețul pe care ni-l dau ei.
