Nicolae Iorga și-a adus contribuția sa la studierea istoriei Bisericii Române și prin interesul ce, necontenit, l-a arătat mânăstirilor și bisericilor de pe întreg cuprinsul țării. Pentru multe a întocmit scurte monografii sau a dat la iveală informații documentare necunoscute, iar pe altele, prin strigătul său de alarmă, privind starea de dărăpănare în care ajunseseră și paguba ce ar aduce istoriei și culturii naționale dispariția lor, le-a salvat de la distrugere. El nu s-a mărginit însă numai la semnalarea monumentelor noastre religioase, la definirea și descrierea lor, la arătarea nevoii ce se simțea pentru un cuprinzător repertoriu al lor, la înfățișarea stării de năruire în care se aflau unele din ele și la întocmirea de îndrumări înțelepte pentru «dresul» lor, ci a și legat o parte din activitatea sa de aceste monumente. Chiar din anul 1908, când Comisiunea Monumentelor Istorice a început să publice mult apreciatul său «Buletin», a și apărut cu studii în paginile sale și nu le-a părăsit decât în clipa când mâinile ucigașe l-au răpit poporului și culturii românești. Din anul 1908 și până în anul 1940 a publicat în paginile acestui «Buletin» peste 120 de articole, studii, comunicări, cronici, însemnări și note bibliografice, care, în covârșitoarea lor majoritate, se referă numai la monumentele de artă religioasă din patria noastră. Din rândul acestora pomenim doar: Biserica din Bălteni. Note descriptive; Ștefan cel Mare și Mânăstirea Neamțului; Schitul Fedeleșcioiu; «Arginturile» lui Constantin Brâncoveanu; Stema Moldovei pe clopotnița bisericii din Todireni (Burdujeni); Sculptorul refacerii de la biserica episcopală din Argeș; Biserica din Valea Danului; Mânăstirea din Vălenii de Munte; Mânăstirea Coșula; O biserică siriană în București; Crucea de la Călugăreni; Cea dintâi biserică a Stelei; Bisericile din Opăriți, Predealul Sărari și Valea Drajnei; Două mânăstiri dâmbovițene: Cobia și Butoiu; Biserici focșănene; Biserici muntene de curând reparate; Biserica din Verbila; Biserica și palatul de la Afumați (Ilfov); Biserica Doamnei Ecaterina; Bisericile din Trotuș; Biserica episcopală din Argeș în literatură; Pridvorul de la Colțea; Biserica din Piua Petrii; Fântâna lui Alexandru Vodă Mircea; O mânăstire de cărturari: Vorona; Cu privire la Cetățuia (Iași); Mânăstirea Vintilă-Vodă; Reparații la Golia; Biserica lui Mihai Viteazul la Făgăraș ș.a.
Numeroase articole ale lui Nicolae Iorga, privind vechile noastre monumente religioase, se întâlnesc și în unele din periodicele sale, astfel: în Floarea darurilor: La Biserica Băltenilor; La schitul Hadâmbului; Mânăstirea Jitianului; La mânăstirea Zamfira; în Sămănătorul: Agapia și mânăstirile de astăzi; în Ramuri: Biserica brâncovenească a Hurezului; în Revista istorică: Mânăstirea Cernica; Biserica din Doljești; Mânăstirea Govora; Biserica din Herta; Știri nouă despre biserica Sf. Nicolae din Șcheii Brașovului; Despre Sf. Vineri din Târgoviște; în Neamul românesc literar: Fosta biserică metropolitană din Alba lulia (Bălgrad); Familia Tăutului în legătură cu biserica din Bălinești; în Analele Academiei Române: Contribuții la istoria Bisericii noastre: I. Despre mânăstirea Neamțului, II. Despre Bălinești (București, 1912); Două inscripții nouă găsite la mânăstirea Bistrița (Neamț) (București, 1913); Două hrisoave domnești pentru mânăstirea Mărgineni, închinată muntelui Sinai (București, 1935); O descoperire privitoare la biserica Sf. Nicolae din Șcheii Brașovului (București, 1939); în revista Făt frumos: O mânăstire a lui Matei Basarab: Plătăreștii; iar uneori, în mici broșuri de sine stătătoare, ca: Mânăstirea Hurezului, - Dezvoltarea și viața ei (Vălenii de Munte, 1912); Mânăstirea Neamțului, - Viață călugărească și muncă pentru cultură (Vălenii de Munte, 1912); Câteva indicații asupra mânăstirii Snagovul (Vălenii de Munte, 1926) ș.a.
O astfel de activitate pusă în slujba monumentelor istorice din țara noastră a făcut ca în anul 1914 Nicolae Iorga să fie ales membru al Comisiunii Monumentelor Istorice, iar în anul 1924 să ajungă președintele ei, calitate pe care a păstrat-o până la moarte. În cadrul Comisiunii a desfășurat o rodnică activitate, deși a avut mult de luptat cu lipsa de fonduri și deseori și cu lipsa de înțelegere a celor ce trebuiau să-l înțeleagă. A călătorit din nou pe la monumentele religioase, a alergat după fonduri, a inițiat săpături arheologice și a fost de față la multe lucrări de restaurare. Deși Comisiunea avea un număr restrâns de salariați, și deși, de multe ori, chiar neîndestulătoarea sumă prevăzută în bugetul de stat pentru nevoile ei, trebuia ca președintele s-o «cerșească» la orice ocazie, totuși, sub președinția lui Nicolae Iorga și adeseori chiar cu sacrificii personale din partea lui, ea a desfășurat «o acțiune complexă de informare, depistare, vizitare, fotografiere, întocmire de releveie și descrieri», valoroase cercetări științifice, și, pe deasupra, bine studiate restaurări de monumente istorice religioase, făcute cu «competență, îngrijire și cu iubire».
