MOISEI - 2019

Distribuie pe:

În fiecare an, Societatea Cultural - Patriotică “Avram Iancu” - Filiala Mureș, condusă de președintele Ioan Berța, își face o datorie de onoare în a organiza o deplasare la Moisei, pentru a comemora martirajul celor 29 de români, din care 24 erau din județul Mureș, uciși nevinovați, cu o barbarie greu de închipuit, de trupele maghiare de ocupație, la 14 octombrie 1944. Consiliul Local al Primăriei Moisei a hotărât ca această manifestare să aibă loc în fiecare an, la data de 21 octombrie.

În delegația celor 50 de participanți din Târgu-Mureș au fost cuprinși, pe lângă membri ai Filialei Mureș a Societății Cultural - Patriotice “Avram Iancu” și cei ai Asociației Naționale Cultul Eroilor - “Regina Maria”, conduși de domnul prof. univ. Andrei Șimon, cei ai Ligii Pensionarilor conduși de prof. Floarea Perța, precum și urmași ai martirilor români de la Moisei.

După slujba de pomenire, oficiată în biserica din localitate, manifestările comemorative au continuat la Monumentul închinat memoriei celor uciși. Aici, în prezența unui număr mare de localnici și a altor persoane din alte localități din țară, au susținut alocuțiuni reprezentanți ai autorităților publice locale, preoți, reprezentanți ai Armatei și ai organizațiilor civice participante. Un grup de copii de la școala din localitate au pregătit un program de cântece patriotice, apoi, după depunerea de coroane, militarii din Garnizoana Baia Mare au prezentat onorul și au defilat prin fața Monumentului.

MIRCEA DORIN ISTRATE

N.red.

La 14 octombrie s-au împlinit  75 de ani de la masacrul de la Moisei, din 1944, când soldații lui Miklós Horthy au ucis cu sânge rece 29 de români, în două case din Moisei, din care astăzi mai există doar una singură, devenită acum muzeu.

Istoricii consemnează că, la finele celui de-Al Doilea Război Mondial, ei au dorit să devină liberi cu câteva zile mai devreme. Dar au fost prinși de către trupele hortiste în retragere și ținuți două săptămâni nemâncați, într-o casă din Vișeul de Sus. Dintre cele 31 de victime, 24 erau originari din județul Mureș, trei din județul Cluj și patru din județul Maramureș. Potrivit sursei citate, acești țărani ardeleni erau internați în lagărele de muncă din orașul Vișeu de Sus, fiind acuzați de “trădare de patrie”, de patriotism românesc ori partizanat.

Mai apoi, propaganda comunistă a făcut din ei partizani, care ar fi luptat pentru eliberarea Transilvaniei de Nord. Hortiștii i-au considerat însă trădători ai statului maghiar.

În ziua de sâmbătă, 14 octombrie 1944, prizonierii din lagărul de la Vișeu de Sus au fost urcați de militarii unguri într-un camion și transportați la Moisei, comuna fiind în prealabil complet evacuată de locuitori. 12 dintre ei au fost închiși într-o căsuță de lemn, fiind împușcați de către soldații maghiari, care trăgeau prin geamuri și ușă. În continuare au fost uciși și ceilalți români. Masacrul s-a întâmplat pe la orele 15, în aceeași noapte, militarii incendiind satul și arzând circa 300 de case. Cadavrele, intrate deja în putrefacție, au fost îngropate la două săptămâni după comiterea masacrului, când localnicii au revenit la gospodăriile lor. Deasupra gropii comune s-a înălțat o troiță de lemn, înlocuită după câțiva ani de un obelisc din piatră.

                

Lasă un comentariu