La 1 ianuarie a.c., Patriarhia Română a declarat anul 2019 ca “Anul omagial al satului românesc...”
... Fără să citească (probabil) până la capăt Actul de proclamare, plutonul de culturnici patrioți și foarte “rrromâni” a și sărit, cu râvnă, pe subiect, lansându-se cu ipocrită evlavie și adâncă “smerenie”, în tot soiul de considerații și reflecții despre satul românesc, “cuibarul” în care s-a “împuit” (“împuiat”?) neamul nostru, “aici, pe veci stăpân” (deși se depun eforturi considerabile pentru a-l scoate pe împăratul Traian din istorie), ideea generală fiind că (scuzați cacofonia) cât era el de prosper pe vremuri și în ce hal a ajuns în zilele noastre, depopulat, sărăcit, pe cale de dispariție, vai de capul lui... Și că ce frumos au scris despre sat: Mihai Eminescu, George Coșbuc, Octavian Goga, Șt. O. Iosif, Ion Vlasiu etc. Bine, nu chiar așa de frumos cum scriu ei, azi, în versuri, în proză sau în ambele, lăsându-se pradă propriei admirații, conform principiului că, dacă ți-au murit lăudătorii, ți-i inventezi și te lauzi singur. Pe scurt, tot soiul de neaveniți și de sfertodocți (dintre care unii, la vremea lor, fie au pus umărul la cooperativizarea agriculturii, fie au proslăvit, cu sârg “realizărili” din “iepoca de aur”, fie n-au văzut un miel decât sub formă de drob) povestesc ce frumos era pe vremea când țăranul român se trezea la cântatul cocoșilor, pleca la muncile câmpului, “pocnind din bici pe lângă boi”, trudea toată ziua, iar seara, mânca mămăligă cu lapte, împreună cu ceilalți țărani din familie, în timp ce oile pășteau, liniștite, troscoțelul de pe șanț, iar vaca, tacticoasă, venea, ostenită, de la ciurdă... danga - langa, langa - danga, ce suav... De asemenea, în timpul liber, sătenii participau la hore, nunți, botezuri și înmormântări, veselindu-se ori întristându-se, după caz, și conform tradițiilor strămoșești, păstrate cu sfințenie. (Asta, desigur, până când, odată cu “zorii democrației”, țăranii și “țăranele” s-au săturat de atâtea tradiții, troscoțel și țărănie, încât și-au luat lumea-n cap, devenind “domni căpșunari” în Spania, respectiv “doamne sclave sexuale”, pe plantațiile de portocali din însorita Sicilie, lăsându-și copiii în grija neamurilor și a vecinilor, cu rezultatele care tocmai se văd).
Pe parcursul “anului omagial”, au fost organizate diverse “manifestări de suflet”, cu cântec, joc și voie bună, în cadrul cărora îndrăgiți interpreți (inclusiv din categoria “popi răspopiți”) și îndrăgite interprete (boite și sulemenite cu farduri “de firmă”) au urcat pe scenă și au interpretat îndrăgite cântece despre satul de odinioară... “Mi-e tare dor de casa cu cerdac”, “Mi-am făcut bundiță nouă și-o frunzuliță”, “Țărăncuță, țărăncuță, cu fuiorul prins în brâu... ce cați noaptea la pârâu?”, “De-ar fi mândra-n deal la cruce”, “Mama-i dusă-n sat cu Doru” (pardon, cu “dorul”)... “și-am închis ușa la tindă / nu cumva să vină Dincă”, precum și alte nestemate din folclorul autohton. Au fost acordate premii și “frumoase diplome”. Totul fiind stropit cu bere, din belșug, și plasat sub genericul blagian “Veșnicia s-a născut la sat”. (Dacă ar trăi și ar vedea cine, în ce hal, cu câtă ipocrizie sau doar din prostie pură și simplă i-a răstălmăcit și distorsionat afirmația despre matca stilistică românească, Blaga s-ar lăsa de filosofie și s-ar apuca de vopsit garduri.
...În realitate, lucrurile stau altfel: la 1 ianuarie, Patriarhia Română a proclamat anul 2019 “An omagial al satului românesc (AL PREOȚILOR, ÎNVĂȚĂTORILOR ȘI PRIMARILOR GOSPODARI - subl. ns.) și An comemorativ al patriarhilor Nicodim Munteanu și Iustin Moisescu, și al traducătorilor de cărți bisericești”. Cu acel prilej, a fost adoptat un program-cadru, teologic, educațional, cultural și mediatic, cuprinzând nu văicăreli și compuneri (numite, pompos, “eseuri”) pe tema satului, ci organizarea de conferințe pastoral-misionare, elaborarea de studii, bibliografii și cărți de reflecțiune cu conținut biblico-patristic, moral, liturgic, pastoral, social-filantropic și istoric, întâlniri, conferințe preoțești, cercuri pastorale, expoziții, evocări ale unor preoți renumiți, învățători și primari gospodari din satul românesc și ale traducătorilor de cărți bisericești, toate având ca scop valorificarea moștenirii istorice, culturale și spirituale caracteristice satului românesc autentic. Pe scurt, aici nu e vorba de “foaie verde-a nucului, io-s buricul satului”, ci de triada Familie - Școală - Biserică, dependentă, în orice comunitate sătească, de buna cooperare între preot, primar și învățător - repere de bază și simboluri ale spiritualității habitatului rural.
Vorbind de situația actuală a satului românesc, Patriarhul BOR, ÎPS Daniel, descrie, cu precizie, neajunsurile și zbaterile satului românesc de azi (sursa - basilica.ro): “Potrivit datelor oficiale publicate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și de Institutul Național de Statistică, România are o suprafață totală de 238 mii kmp și o populație rezidentă de 19,5 milioane de locuitori, ceea ce înseamnă 3,9% din populația totală a Uniunii Europene. Zonele rurale din România acoperă 87,1% din teritoriul țării; aproximativ 45,7% din populația țării locuiește în mediul rural, adică puțin peste 8,5 milioane de persoane. Cifrele amintite sunt dovada concretă a faptului că potențialul agricol al României este unul foarte ridicat, însă pământul nu este eficient cultivat. (...) Satul tradițional, în ultimii ani, este afectat de o gravă criză demografică: foarte mulți români au plecat în străinătate, unde lucrează mai mult pentru dezvoltarea altor țări decât pentru patria de origine, România. (...) Prognozele sunt sumbre: sociologii avertizează că migrația populației tinere către orașe va continua și că populația satelor va deveni din ce în ce mai îmbătrânită. Sărăcia multor săteni, șomajul, dezvoltarea rurală insuficientă și emigrația spre țări mai dezvoltate au creat o criză majoră a satului românesc, care se zbate între tradiție culturală și supraviețuire materială”.
Pornind de la problemele identificate, Întâistătătorul BOR a conturat un plan de acțiune în 7 puncte, tot atâtea măsuri concrete pentru revigorarea vieții satelor:
* înfrățirea parohiilor mai darnice din mediul urban cu parohii mai sărace din mediul rural, pentru a oferi sprijin frățesc spiritual (încurajare) și material (financiar, alimentar, haine, materiale de construcții pentru biserică, pentru casa parohială și pentru activități social-pastorale);
* organizarea de biblioteci, la sate, prin donare de cărți;
* acordarea de burse elevilor inteligenți și harnici de la sate, ca să continue școala în mediul rural și, apoi, eventual, în mediul urban;
* cumpărarea, renovarea și dotarea unor case de la sat, care au și grădină, de către parohii de la oraș, pentru folosirea lor drept case de vacanță și pentru a dezvolta activități în favoarea satului;
* încurajarea și ajutorarea concretă a sătenilor de-a păstra și cinsti memoria înaintașilor, prin îngrijirea cimitirului, a crucii eroilor, dar și oferirea de date pentru întocmirea monografiei fiecărui sat românesc de astăzi;
*organizarea de tabere de tineret la sate, pentru a desfășura pelerinaje, activități culturale, social-filantropice și ecologice în mediul rural, în colaborare cu preoții de la sate și cu autoritățile locale;
* încurajarea tinerilor de-a dezvolta proiecte economice atractive în mediul rural, ca de pildă ferme de familie rentabile (zootehnice, legumicole, pomicole, apicole etc.).
“Astăzi, satul românesc trebuie ajutat de către toți locuitorii orașelor, dar mai ales de către cei care
s-au născut la sat (ei sau părinții lor) și pot înțelege și exprima, în același timp, dragostea pentru valorile spirituale ale satului românesc și pot oferi ajutorul lor concret de care satul are nevoie”, a conchis Patriarhul.
Întrebare: câte din aceste obiective au fost realizate? Teamă ne e că puține, spre niciunul. Nu generalizăm, desigur, ba chiar așteptăm cu bucurie și speranță să fim contraziși, dar nu cu văicăreli, citate din clasici și texte fățarnic - lăcrămoase, ci cu exemple concrete, la obiect, “punctuale”, pe care suntem gata să le mediatizăm cu mare drag: exemple parohii “darnice”, înfrățite cu parohii sărace, elevi care au primit burse, exemple de biblioteci sătești care au primit cărți de la orașe, portrete de primari gospodari etc., potrivit planului de acțiune menționat.
“(...) Suntem amenințați permanent de o stare duplicitară: una spunem și alta facem. Vorbim în cuvinte frumoase despre sat, despre cultura populară, dar ne uităm de sus la copiii sau oamenii care vin din mediul rural - de la țară. Aduceți într-o sală de clasă dintr-o școală urbană, un copil îmbrăcat în costum național și vedeți cum reacționează clasa!?... Organizăm cu mare fast Zilele comunei, orașului, dar locul întâi îl ocupă “pâinea și circul!!!”, micii și berea, muzica populară de pe alte plaiuri etc., etc. Nu vedem comunicări serioase, dezbateri, întâlniri cu bătrânii satului, istoria adevărată a localității, perspectivele reale și dureroase ale satului românesc. Dacă organizatorul este PSD-ul, nu se duc liberalii și invers...”.
Concluzia aparține conf. univ. dr. Costică Neagu, președintele Asociației “Simion Mehedinți” și, mare lucru dacă, peste 100 de ani, din Anno Domini 2019, dedicat omagierii satului românesc, nu va răzbate, peste veac, un damf de butoi, vărsat peste un vraf de maculatură, de un desăvârșit prost gust...
