Sportul, cu necesitate, se face la tinerețe, poezia se poate naște la orice vârstă, dacă există vocație și dăruire.
Elena Cristea, economistă de profesie, a făcut la viața ei sport de performanță, între 14 și 30 de ani.
La vârsta pensionării, într-un timp foarte scurt, la îndemnul unui confrate poet, a putut scrie și publica, în anul 2019, două volume de versuri: “Mărturisiri pe cord deschis” și “O dragoste aproape perfectă”.
Întrebată - de ce scrie? Răspunde: “Pentru eliberare! Sufletul meu e plin de iubire. Iubesc natura, iubesc omul și, mai presus de toate, pe Dumnezeu”.
Poezia sa este “directă”, fără pretenții de decriptare, sinceră, confesivă, am zice “fierbinte” sau, altfel spus, “pe cord deschis”: “Îmi privesc chipul/ În oglinda lacului de la marginea lumii..../ Las ușa deschisă/ Ca visele mele/ Să zboare prin univers/ Alimentate de izvorul/ Nesecat al iubirii” (Oglinda lacului).
Parcurgându-i poeziile, găsești ici-colo imagini “proaspete” care pot frapa, pot empatiza, pot să găsească ecou în propria experiență de viață: “Primăvara în rochie de gală/ Îți pune coroniță pe tâmplă”; “Cu fracuri și cămăși albe,/ Rândunelele îmi împletesc salbe” (Primăvara); “Știu că dragostea arde,/ dar o voi stinge cu lacrimi” (Îngerul); “Păsările ciripesc pe ram/ Și puii-s îngrijiți cu drag,/ Parcă ar avea program/ Așteptându-și mamele în prag” (Pădurea).
Poezia și grafica, realizată de pictorul Radu Ionașiu, își dau mâna complementar, adesea în ipostaze fermecătoare.
Poezia care urmează ar putea fi, în simplitatea ei sugestivă, o artă poetică: “E viața mea.../ Și fac ce vreau cu ea!/ Voi rătăci prin dragoste/ Și fericire./ Voi alerga/ Spre Paradisul Iubirii,/ Pe Plaiul cu Dor,/ Prin iarba crudă/ Din câmpul cu flori./ Voi scrie versuri pe lacrimi de nori/ Și-n suflet am să-mprăștiu/ Iubire,/ Speranță,/ Bucurie/ Și-un gram de iubire/ Îl pun..../ În sufletul tău”. (E viața mea).
Salut, cu bucurie, o nouă poetă a acestui spațiu ardelean - Elena Cristea.
