“SIMFONII DE TOAMNĂ” LA GRĂDINIȚA PARADISUL COPILĂRIEI DIN TG.-MUREȘ

Distribuie pe:

Toamna, anotimpul abundenței, de o frumusețe ce pare trasată de un pictor priceput, a poposit și a umplut cu miresmele ei curtea Grădiniței “Paradisul Copilăriei” din Târgu-Mureș, când preșcolarii, alături de părinți, bunici și cadre didactice, au sărbătorit împreună frumusețea și bogăția acestui minunat anotimp.

Sub genericul “Simfonii de toamnă”, activitatea extracurriculară derulată a avut ca scop întărirea colaborării dintre grădiniță și familie, cultivarea sensibilității în rândul adulților participanți la activitate și dezvoltarea comportamentelor de cooperare între copii. Activitățile artistice, gospodărești și ludice desfășurate în colaborare părinte - preșcolar - cadru didactic au fost atent pregătite de educatoare, atelierele deschise în curtea grădiniței au urmărit petrecerea unui timp de calitate între părinte și copil, binecunoscut fiind faptul că cel mai prețios cadou pe care îl putem oferi copiilor noștri este timpul petrecut împreună.

Părinții au fost înștiințați în prealabil că pentru a participa la activitate este neapărat nevoie să aducă cu ei veselia, voia bună, dinamismul, pașii de dans și dorința de joacă. Prichindeii s-au costumat în personajele îndrăgite, supereroi și prințese au apărut printre micuțe vrăjitoare și dovlecei, dând și mai multă veselie festivalului.

Startul activității a fost dat de doamna educatoare Dorina Pop, coordonatoarea grădiniței, care a precizat că “Această zi este o zi specială, este o zi plină de emoție și așteptări deoarece marea familie a Grădiniței “Paradisul Copilăriei” este împreună. Preșcolari, părinți, bunici și cadre didactice trăim la unison emoția așteptării de a sărbători împreună prin veselie, dans, comunicare și muncă Sărbătoarea Toamnei. Vă urez tuturor ca această toamnă să vă aducă mult belșug în casă, în gând cu gânduri bune și-n suflet cu emoții de bucurie și implinire!”

Atât cei mici, cât și cei mari au dat frâu liber imaginației și culoare toamnei în cadrul atelierelor puse la dispoziție de doamnele educatoare: “Felinare de toamnă”, “Nuci cu miere”, “Pictură pe dovlecei din aluat”, “Dovleci sculptați”, “Legume vesele”, “Aranjamente din semințe”, “Bufnițe jucăușe”.

Pentru pofticioși, mămicile și bunicile gospodine au scos din cămară delicioase bunătăți: zacuscă, dulceață, sirop și murături, cele mai pricepute și-au pus în valoare talentul culinar și au umplut platourile de prăjituri cu mere, plăcinte cu varză, scorușe, palaneț cu prune, cozonac, dovleac copt, mere coapte... Produsele tradiționale preparate în acest bogat anotimp au avut mare succes în rândul tuturor.

Trebuie adresate mulțumiri tuturor celor care s-au implicat în desfășurarea acestei activități, educatoarelor care au pus la punct fiecare detaliu al activității, părinților și bunicilor care au răspuns pozitiv invitației și, nu în ultimul rând, celor mici, cei care au făcut din această zi una într-adevăr deosebită.

Sub mângâierea încă blândă a razelor de soare, preț de două ore bune, am trăit încă o dată bucuria de a fi împreună.

Lasă un comentariu