Doi oameni munceau în aceeași pădure, tăind lemne. Copacii erau mari, puternici și vânjoși. Cei doi tăietori de lemne își foloseau securile cu aceeași măiestrie, dar cu metode diferite. Primul lovea trunchiul cu o constantă de neînchipuit, lovitură după lovitură, fără să se oprească decât câteva clipe, pentru a-și mai trage răsuflarea. Cel de-al doilea făcea o mică pauză la fiecare oră. La apus, primul tăietor de lemne era la jumătatea trunchiului. Era lac de sudoare și n-ar mai fi rezistat nici cinci minute în plus. Al doilea, să vezi și să nu crezi, terminase! Începuseră, în același timp, și cei doi copaci erau la fel! Primului tăietor de lemne nu-i venea să-și creadă ochilor! “Nu mai înțeleg nimic! Cum ai reușit să termini, când te opreai la fiecare oră?” Celălalt zâmbi: “Tu ai văzut că mă opream după fiecare oră, dar n-ai văzut că profităm de pauză și pentru a-mi ascuți securea”.
