Psihologii sunt unanimi în aprecierea că dependența de partenerul de viață creează necesități excesive și chiar relații abuzive, de aceea, atunci când acesta îți spune, în mod laudativ, că nu poate trăi fără tine, trebuie să fugi cât mai departe de el, altfel vei avea parte numai de nefericire!
În opinia specialiștilor, declarația partenerului “Nu pot să trăiesc fără tine!” este cel mai toxic și mai egoist lucru din câte se pot auzi, deoarece este o manipulare făcută exclusiv în interesul lui, după cum explică aceștia.
Este un basm... Deși îți lasă impresia că ești unic(ă), perfecțiunea întruchipată sau cel mai norocos om din lume pentru că l-ai întâlnit, realitatea este cu totul și cu totul alta. Partenerul nu numai că nu poate să trăiască fără noi, dar nici pe noi nu ne mai lăsa să trăim, el fiind, de fapt, un narcisist fără pereche. Relația cu un astfel de om ne marchează profund și ne face să ne îndoim (cu timpul) de percepția noastră asupra vieții.
Nu este dragoste... Pentru că dragostea nu este egoistă. Pentru că, în dragoste, ar trebui să te gândești și la cel de lângă tine, nu numai la tine! Dacă iubești cu adevărat, “Nu pot să trăiesc fără tine!” nu are ce să caute în discuție. Practic, partenerul spune: “Vreau să fii cu mine, pentru că așa vreau eu, mă interesează numai viața mea și persoana mea, și nu îmi pasă cum ești tu, nu mă interesează cum trăiești tu și nici cum ți-ar fi ție mai bine”.
Nu aduce fericire... Pentru că cei care nu pot trăi în afara unei relații, nu se cunosc pe ei, nu au încredere în ei, nu își vor asuma niciodată nimic și nu vor reuși niciodată să fie fericiți, orice ar face cel de lângă ei. În plus, și fericirea lor este tot responsabilitatea celuilalt, iar acesta este un alt mit. Nu faptul că nu poate să trăiască fără noi ar trebui să ne cucerească. Ar trebui să prețuim oamenii care spun că pot trăi și singuri, dar și-ar dori să trăiască alături de noi. Fericirea în cuplu se atinge atunci când fiecare partener știe să fie fericit și singur, pentru că fericirea nu e ceva ce se dă de la unul la celălalt.
Nu este un semn de maturitate emoțională... “Nu pot trăi fără tine!” este, de fapt, un clișeu copilăros și foarte nociv, care stă la baza multor relații toxice, căsnicii nefericite, depresii profunde și suferințe cumplite. Ca adulți, ar trebui să putem avea o viață independentă, să ne putem descurca singuri. Practic, când nu putem să trăim fără cineva, suntem doar niște copii ascunși în corp de adult, care nu pot concepe viața fără “mama”. Nimeni nu dorește să crească un adult. Este vorba despre niște cărămizi în construcția acelui om, care nu au fost puse la vremea lor și construcția stă acum să cadă. Nu poți fi tu “mamă” pentru cel de lângă tine, ai nevoie de un partener adult, nu de un “copil” care să te solicite pentru nevoile lui. De exemplu, cum ar putea fi părinte un partener care nu își poate asigura el singur niște nevoi și le pune pe umerii tăi?!
O capcană... De ce picăm în această capcană? Din cauza răspunderii care ni se pune pe umeri (Nu pot trăi fără tine!). Când ni se spune asta, avem pe umeri viața unui om. Ne simțim, automat, răspunzători pentru viața celuilalt, iar aceasta este o responsabilitate uriașă. Mult mai sănătos pentru amândoi parteneri este să se despartă și, eventual, să reia relația atunci când fiecare este capabil să trăiască și singur.
*
În concluzie, psihologii ne atenționează că dragostea nu înseamnă să nu poți trăi fără celălalt. O astfel de pretenție ține mai degrabă de... asistența socială. Dragostea înseamnă să îți dorești, pur și simplu, să trăiești alături de celălalt și să vă faceți unul altuia viețile cât mai frumoase și mai împlinite.
