IOHANNIS: SECTORUL ENERGETIC A FOST GRAV PERTURBAT ÎN ULTIMUL AN DE MĂSURI HAZARDATE; URGENȚA ZERO - REPARAREA RĂULUI PRODUS

Distribuie pe:

Președintele Klaus Iohannis a declarat, joi, la inaugurarea stației de comprimare gaze naturale Podișor, din județul Giurgiu, că sectorul energetic a fost grav perturbat în ultimul an de măsuri hazardate, precum Ordonanța 114, și a subliniat că urgența zero este repararea “răului produs”.

“Este indiscutabil faptul că, în domeniul energetic, România se bucură de avantaje certe. Resursa umană calificată, poziția geostrategică, mixul energetic diversificat, producția importantă de gaze naturale și o puternică independență energetică asigură României premise autentice pentru un parcurs strategic în viitor. Din păcate, mai ales în ultimul an, sectorul a fost grav perturbat de măsuri hazardate, precum cele ale vestitei deja, vestite în sensul cel mai negativ, Ordonanțe 114. Efectele toxice ale guvernării din ultimii ani au fost resimțite de fiecare român, prin prețuri record la gaze și energie electrică, dar și la bunuri de strictă necesitate. Acum, urgența zero constă în repararea răului produs de această guvernare, iar în etapa următoare este esențial să ne concentrăm atenția spre viitor, spre ceea ce ne poate aduce o Românie normală. În primul rând, trebuie reglementată rapid situația consumatorului vulnerabil, pentru susținerea și protejarea acestuia. Fenomenul de sărăcie energetică trebuie combătut prin extinderea infrastructurii de transport al gazelor naturale și aici rolul dumneavoastră este unul decisiv. Trebuie să ne asigurăm că, prin dezvoltarea infrastructurii, de beneficiile gazelor naturale se vor bucura toți cetățenii României, indiferent unde locuiesc, în mediul urban sau în cel rural, fie că este vorba de București sau Botoșani sau Bolintin”, a afirmat Iohannis.

El a arătat că România are oportunitatea de a fi în centrul rețelei regionale de transport și de a deveni un important jucător regional în domeniul energiei, context în care a afirmat că oamenii politici, decidenții guvernamentali, care vor fi în funcțiune în câteva zile, și actorii implicați în sectorul energetic trebuie să lucreze împreună, pentru obiectivele esențiale de securitate și independență energetică.

“În acest sens, alături de dumneavoastră, reprezentanți și angajați ai sectorului energetic deopotrivă, trebuie să ne setăm ca obiectiv consolidarea rolului regional al industriei energetice românești și să gândim permanent din perspectiva unei poziții relevante în dinamica regională actuală”, a spus Iohannis.

Șeful statului i-a transmis directorului general al Transgaz că așteaptă ca proiectele BRUA și gazoductul Ungheni-Chișinău să se finalizeze în termenii propuși.

“Le iau de bune și le predau spre urmărire și finalizare domnului prim-ministru desemnat, care, cu siguranță, împreună cu noua echipă, vor face să se miște cu totul și cu totul altfel lucrurile. Și, domnule prim-ministru, mă aștept să luați din prima zi în mână aceste chestiuni și să începem să dezvoltăm România așa cum trebuie și așa cum poate, nu așa cum, din nefericire, s-a întâmplat în ultimii ani. Situații dintre cele mai ciudate - o investiție finalizată de, cred că am reținut bine, 500 de milioane de euro, dar drumul până acolo, prin grija unui baron pesedist, nu s-a realizat”, a adăugat Iohannis.

El a afirmat că stația de comprimare Podișor este o componentă importantă a proiectului BRUA, o reușită evidentă a Transgaz, dar și o referință pentru transportul gazelor naturale din regiune.

“Vă aflați pe drumul cel bun și sunt convins că rezultatele muncii dumneavoastră vor contribui substanțial la atingerea obiectivului României de a deveni hub energetic regional în realitate, nu doar în diferite planuri sau hărți frumos colorate”, a spus Iohannis.

Șeful statului a arătat că accesul la noi surse de gaze naturale și interconectarea cu piețele din Europa Centrală și de Est plasează proiectul BRUA în centrul eforturilor privind securitatea energetică și integrarea piețelor de gaze naturale din regiune.

“Consider că pașii concreți făcuți de Transgaz prin finalizarea a două stații de comprimare, două din trei, precum și prin acordurile subsecvente care urmează a fi încheiate, vor aduce România mai aproape de statutul de partener credibil și implicat în planul creșterii securității energetice în întreaga regiune. Prin eforturile dumneavoastră, ca specialiști și oameni dedicați sectorului energiei, mă aștept ca, la finele unei investiții de aproape 500 de milioane de euro, proiectul BRUA să plaseze țara noastră în centrul celei mai noi și mai importante rețele de trans-port al gazelor naturale din regiune”, a subliniat el.

Șeful statului i-a îndemnat pe reprezentanții industriei energetice să realizeze strategii prin care să obțină rezultate precum cele obținute de Transgaz.

“Compania Transgaz a pornit pe drumul dezvoltării la scară regională și vă invit pe fiecare dintre dumneavoastră, reprezentanți de seamă ai industriei noastre energetice, să le urmați exemplul și să gândiți strategii prin care să obțineți rezultate la fel de valoroase”, a spus Iohannis.

La eveniment a participat și premierul desemnat, Ludovic Orban, care a declarat că sectorul energetic românesc este afectat de lipsa predictibilității și a subliniat necesitatea unor măsuri urgente.

“Am susținut mereu că sectorul energetic poate și trebuie să fie principalul motor al dezvoltării economice a României. Sectorul energetic românesc fiind profund afectat de lipsa predictibilității rămâne departe de propriul potențial și de tendințele internaționale. (...) Noi, în România, trebuie să luăm măsurile urgente care se impun pentru a redeveni actori relevanți din punct de vedere energetic”, a spus Orban.

Cu această ocazie, președintele Iohannis a conferit Ordinul “Meritul Industrial și Comercial” în grad de Comandor Companiei Transgaz.

“Vă asigurăm că vom fi în grafic cu toate proiectele strategice pe care le are Transgazul, inclusiv cu racordarea tuturor localităților la gaze”, a spus directorul general al Transgaz, Ion Sterian, care i-a mulțumit șefului statului pentru decorație.

Șeful statului a primit din partea companiei o placă cu o bucată din conducta BRUA.

Lasă un comentariu