SOLUȚIONAREA SESIZĂRILOR ȘI RECLAMAȚIILOR CONSUMATORILOR DE CĂTRE CJPC

Distribuie pe:

În perioada celor opt luni trecute din 2019, la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor s-au înregistrat 1.471 de reclamații și sesizări ale consumatorilor, din care 1.130 au fost rezolvate favorabil. Drept urmare, consumatorii au fost despăgubiți prin restituirea contravalorii produselor și serviciilor sau înlocuirea acestora, în valoare de 110.029 de lei. Au avut loc 2.137 de acțiuni de control privind respectarea dispozițiilor legale cu privire la protecția consumatorilor, calitatea produselor și serviciilor prestate pentru populație, de către producători, importatori, distribuitori, vânzători etc.

Cu ocazia controalelor, în cele opt luni din 2019, au fost identificate mărfuri cu abateri de la prevederile legale, în valoare de 886.679 de lei, din care de 37.293 de lei mărfuri periculoase pentru sănătatea, viața și securitatea consumatorilor, pentru care s-a dispus retragerea din comerț și distrugerea lor. Pentru neregulile constatate privind calitatea produselor și serviciilor oferite spre vânzare s-au aplicat 500 de amenzi, în sumă de 1.816.500 de lei.

La întrebarea cum s-au soluționat sesizările și reclamațiile consumatorilor, dr. ing. Liviu Todoran, comisar-șef adjunct al Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Mureș, ne-a spus: „În perioada celor opt luni trecute din 2019, comisarii CJPC Mureș au rezolvat, din cele 1.471 de reclamații și sesizări făcute de consumatori, 1.130 favorabile, fiind despăgubiți prin restituirea contravalorii produselor și serviciilor sau înlocuirea acestora, în valoare de 110.029 de lei, așa cum v-am mai informat.

La cei 24 de operatori economici controlați, prin sistemul rapid de alertă - RAPEX, au fost depistate 24 de produse periculoase pentru copii, între care: jucării plușate cu păr, și haine cu puf (prin desprindere ușoară) cu pericol de sufocare pentru copii, rochițe pentru fetițe până la șase luni, care prezintă o broșă de mărgele detașabile, cu sistem de prindere care se desprind ușor, fiind periculoase pentru copii, laser led, pistoale și mitraliere cu bile notificate prin sistemul de alertă rapidă - RAPEX etc. S-au retras de la comercializare, produse periculoase și s-au aplicat amenzi contravenționale în valoare de 30.000 de lei".

Directorul Liviu Todoran ne-a informat și despre acțiunile de control stabilite în tematicile naționale. Privind produsele alimentare, s-au prevăzut 13 tematici prin care „s-a urmărit calitatea, modul de comercializare și etichetare a alimentelor: produsele de panificație, lactate, unt, lapte de consum și brânzeturi, carne și preparate din carne, produsele vândute în chioșcuri, din incinta ștrandurilor, zonelor verzi de agrement, ape minerale naturale și de izvor, băuturi răcoritoare, sucuri și nectaruri din fructe, produse de patiserie, produsele alimentare aflate la vânzare în supermarketuri și hipermarketuri, etc. În total s-au controlat 480 de operatori economici, s-au aplicat 196 de amenzi contravenționale în valoare de 618.000 de lei, s-a dispus oprirea definitivă de la comercializare la produse în valoare de 22.699 de lei, iar de la vânzare s-au oprit produse însumând 15.185 de lei.

În ceea ce privește produsele nealimentare, s-au urmărit 11 tematici privind comercializarea și siguranța jucăriilor, produsele textile și de îmbrăcămint, încălțămintea, mașini electrice, piese auto, marcarea bijuteriilor din metale prețioase, flori și plante de apartament, anvelope auto, haine second hand. S-au controlat 343 de operatori economici și s-a dispus oprirea definitivă de la comercializare a unor produse în valoare de 5.796 de lei, s-au aplicat 119 amenzi contravenționale, în valoare de 589.000 de lei și s-a oprit temporar de la vânzare, produse în valoare de 58.380 de lei.

La prestări de servicii s-au urmărit 11 tematici, între care prestarea serviciilor de alimentație publică, din bănci, parcuri de distracții, ștranduri, servicii de curierat, agenții imobiliare, grădinițe cu program prelungit, etc. S-au controlat 310 operatori economici, s-au aplicat 97 de amenzi contravenționale însumând 333.000 de lei, oprindu-se temporar de la funcționare 58 operatori economici. Tematicile de control proprii s-au efectuat la 354 de operatori economici, s-au aplicat 210 amenzi contravenționale, în valoare de 276.000 de lei. În privința abaterilor constatate, cele mai multe se referă la: informare incorectă a cumpărătorilor, publicitate înșelătoare, produse expirate sau la limita termenului, comercializarea de produse interzise, servicii și produse alimentare care afectează sănătatea consumatorilor etc."

S-au întreprins 9 acțiuni de control în colaborare cu instituții deconcentrate, în care s-au aplicat 603 amenzi contravenționale, în valoare de 1.816.500 de lei.

CJPC a inițiat și 300 de acțiuni în școli, pentru informarea și educarea consumatorilor, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean. De asemenea, s-au desfășurat și 120 de acțiuni de consiliere a operatorilor economici, a educării tânărului consumator, cu participarea comisarilor noștri, iar în cadrul CJPC Mureș există și un punct de informare a consumatorilor și operatorilor economici, cu ghiduri gratuite, cu sfaturi și conspecte din legislația protecției consumatorilor.

 

Lasă un comentariu