• „Mihai Eminescu, deși a fost numai incidental (întâmplător) timp de un an de zile un om al școalei românești, totuși el și-a imprimat și în acest domeniu, ca orice geniu adevărat, pecetea marii și netrecătoarei sale personalități. Eminescu a fost nu numai poet, ci și prozator, ziarist, gânditor filosofic, în materie de drept și cultură. A fost un cetățean care și-a valorificat convingerile și prin acțiune concretă, vie și organizată. Ca pedagog a fost activ și practic al școalei și învățământului românesc. Susținea că personalitatea individului trebuie să se contopească cu ființa și rosturile nației".
***
• „Crucea lui Hristos duce la Înviere...Trăiești pe pământ și vâslești către cer. Dacă toți eroii care întrevăd cerul trebuie să moară și să rămână de-a pururi în mutul pământ, atunci e o minciună toată zbaterea lor... Dacă Hristos ar fi rămas de-a pururi în groapa în care a sădit-o Ura și Minciuna, lui, întruparea umană a Adevărului și Iubirii, luate din Dumnezeu, atunci deznădejdea ar fi cuprins lumea spre sinucidere... Dar Crucea este calea, Învierea e ținta. Crucea e lupta, Învierea e biruința... Învierea este biruința patimilor care ne iau moartea, Învierea ne dă viață, slobodă de păcate".
***
• „Sufletul omenirii, pentru ca să învie, are neapărat trebuință de un Mântuitor viu... Tot eroismul lumii în mijlocul morții din așteptarea Învierii s-a alimentat. Iisus este încoronarea, pe veci biruitoare, a tuturor eroismelor lumii. El trebuia să moară pentru ca, odată cu moartea-i, să moară de-a pururi Păcatul ucigaș; El trebuia să învie pentru ca să trăiască de-a pururi Adevărul și Viața pe care le-a întrupat. Pentru tine, creștine, nu există moarte... căci viața cea veșnică ce ai primit în tine în clipa binecuvântată a primirii lui Iisus Hristos, te veșnicește și pe tine cu veșnicia lui".
Preot prof. TOMA CHIRICUȚĂ (1887-1971), fost preot ortodox, teolog, scriitor, profesor, dar mai ales mărturisitor al credinței și al libertății neamului românesc. Rămâne ca unul dintre cei mai mari și populari tâlcuitori ai Sfintelor Scripturi din perioada interbelică. După terminarea claselor normale se îndreaptă către Facultatea de Litere și Filosofie, iar mai apoi către Teologie. Fiind unul dintre cei mai buni studenți, el va fi trimis în străinătate la Universitatea din Leipzig, unde va studia filosofia, iar mai târziu la Universitățile din Erlangen și Heidelberg. După terminarea studiilor vine în Botoșani unde este numit profesor de germană, iar mai apoi pedagog. În anul 1913 va fi hirotonit preot, în Botoșani, și va avea trei fete și un băiat. Împreună cu poetul național George Tutoveanu și cu scriitorrul Tudor Pamfil va întemeia Academia din Bârlad. Este corespondent la revistele: „Revista Moldovei", „Junimea Moldovei de Nord". Până în anul 1948 va fi profesor de religie la Școala Primară din Botoșani, apoi la școala „Domnița Ileana" din București. A fost duhovnic al unor mari personalități, printre care: „Principesa Ileana a României" și „regina Elena a României". Va prelua conducerea revistelor: „Ortodoxia" și „Floarea darurilor". Dat fiind activitatea deosebită, comuniștii îl aruncă în închisoare la vârsta de 75 de ani. Eliberat, moare la vârsta de 85 de ani, fiind înmormântat la cimitirul Bellu din București.
