“Nu putem să-l ajungem pe Dumnezeu niciodată, însă curajul de a călători spre El rămâne important”.
Constantin Brâncuși (1876-1957), sculptor român, având contribuții covârșitoare la înnoirea limbajului și viziunii plastice în sculptura contemporană. A fost ales postum membru al Academiei Române. Pe plan intern, guvernul României nu a dorit să-i recunoască valoarea lucrărilor, de abia mai târziu, cu mari greutăți, s-au acceptat la Tg. Jiu, lucrările de excepție: Coloana infinitului, Masa tăcerii și Poarta sărutului. De celelalte lucrări a beneficiat statul care l-a adoptat - Franța. Din 1963 până astăzi, au apărut în toate țările lumii peste 50 de cărți și monografii și mii de studii și articole despre Brâncuși, stabilind în mod definitiv locul lui ca artist genial, fiind “unul din cei mai mari creatori ai tuturor timpurilor” (Jean Cassou), sau “ca unul care a dat epocii noastre conștiința formei pure” (Henry Moore). În anul 1957 îl cheamă pe arhiepiscopul Teofil, preot la Biserica Ortodoxă, se spovedește, se împărtășește, apoi îi mărturisește că: “Mor cu inima tristă, pentru că nu mă pot întoarce în țara mea”.
***
“Natura este arta lui Dumnezeu cel veșnic”.
Dante Alighieri (1265-1321), poet și filosof italian, om politic florentin, cel mai mare scriitor din Evul Mediu. Autor al “Divinei Comedii”, capodoperă a literaturii universale. Dante este primul mare poet de limbă italiană: “Soma Poeta” - “poet în cel mai înalt grad”. Dante este ultimul mare exponent al culturii medievale, care - în generația următoare cu Petrarca și Boccaccio - vor face trecerea spre umanismul Renașterii. Spiritualitatea lui Dante este impregnată de misticismul caracteristic epocii sale, după care Providența este determinată pentru evenimentele din viața oamenilor, pe calea ce duce la mântuire. Divina Comedie, este capodopera artistului. Întreaga operă este o sinteză a opiniilor filosofice, științifice și politice ale artistului, interpretate literar, alegoric, moral și mistic. Dincolo de sensurile sale profunde, este dramatizarea teologiei creștine medievale. Este alegoria purificării sufletului și dobândirii liniștii interioare, prin înțelepciune și dragoste.
***
“Dumnezeu este Creatorul Universului cu tot ce cuprinde el. Dumnezeu nu se iubește pe sine, fiindcă în acest caz, ar fi supremul narcis. Dumnezeu iubește lumea. Dar, El se trăiește pe El, își afirmă legile Lui, fiindcă nu sunt altele în afară de ele, și nici nu există un altul în afară de El. Dumnezeu este numărul infinit care iubește lumea. Dumnezeu e iubirea autentică cu ea însăși”.
Vasile Bancilă (1897-1979), a fost un filosof, pedagog și eseist român. A urmat studiile post-universitare la școala lui Iorga de la Fontenay-aux-Roses. Stilul scrierii lui Băncilă este curat, nealambicat, “provenind dintr-o profundă onestitate intelectuală și a unei nealterate purități sufletești”.
