DOI CERCETĂTORI ROMÂNO-OLANDEZI, LA LICEUL DIN LUDUȘ

Distribuie pe:

Luna noiembrie a început promițător pentru ludușenii preocupați de școală și cultură. Vineri, 1 noiembrie 2019, aproximativ 150 de elevi din clasele IX-XII, de la Liceul Tehnologic, cu rezultate foarte bune la disciplina „Fizică”, însoțiți de îndrăgiții lor profesori Ioan Pop, Mariana Bălaș, Rodica Gherman și Melinda Morar, au avut deosebita satisfacție să se întâlnească, în sala festivă, cu un eminent fost elev al liceului ludușean, Eugen Onac, astăzi inginer, renumit cercetător științific de valoare mondială și inventator permanent neliniștit, angajat al unei mari firme din Olanda, și cu invitatul său, Cristian Presură, român vâlcean, un alt inginer inventator și inovator de valoare mondială, angajat la o altă renumită firmă olandeză.

În calitatea sa de prim edil al orașului Luduș, primarul Ioan Cristian Moldovan le-a adresat salutul de bun sosit în Ludușul mureșean, celor doi cercetători științifici româno-olandezi, și le-a urat actualilor liceeni ludușeni să-i aibă ca modele de viață. Un părintesc salut le-a adresat tuturor și profesorul Claudiu Ciucă, directorul liceului. Organizatorul și moderatorul evenimentului, profesorul Ioan Pop, i-a prezentat pe invitați, insistând pe motivațiile apropierii lor de fizică și pe reușitele lor științifice în Olanda. Asupra celor două etape din viețile lor au stăruit și cei doi renumiți cercetători științifici și inventatori româno-olandezi. La solicitarea elevilor, dr. Eugen Onac și-a descris și prezentat invenția sa, cel mai subțire TV color din lume: pe o folie de doar 1 mm grosime, a reușit să încorporeze cinci straturi: backlight, folii optice, matricea activă, filtrul de culoare și polarizatorul. Lărgindu-și cercetările, a adus inovații și în horticultura intensivă, introducând iluminatul cu leduri preluate din calculatoarele cuantice în sere, reușind să obțină tulpini de tomate lungi de 18 metri, cu o producție anuală de 100 de kg pe 1 m2. La inaugurare, a fost felicitat de suveranii Olandei și de ambasadorul Republicii China și de corporatiștii din domeniu. Cu interes firesc, liceenii fizicieni ludușeni, au receptat și explicațiile savante ale dr. Cristian Presură, referitoare la invenția sa, SENZOR OPTIC PENTRU MĂSURAREA PULSULUI INIMII, implantat în ceasurile inteligente, folosite acum de miliarde de pământeni.

Stimulați de cursul tineresc al întâlnirii, viitorii fizicieni ludușeni i-au bombardat cu întrebări inteligente pe cei doi fizicieni români, deja consacrați în lumea cercetătorilor științifici.

Lasă un comentariu