PRO ROMÂNIA: DEPUTAȚII CARE AU VOTAT ÎNVESTIREA GUVERNULUI ORBAN - SANCȚIONAȚI; PRIM-VICEPREȘEDINȚII ȘI VICEPREȘEDINȚII, SUSPENDAȚI

Distribuie pe:

Biroul Executiv al Pro România a decis, luni, ca deputații care au acționat în afara deciziilor luate în interiorul partidului și au votat pentru învestirea Guvernului Orban să fie revocați din funcțiile de coordonatori județeni și să li se retragă sprijinul politic pentru toate funcțiile pe care le dețin în cadrul Parlamentului, a informat un comunicat de presă al formațiunii politice transmis marți AGERPRES.

Potrivit sursei citate, vicepreședinții și prim-vicepreședinții care sunt în această situație vor fi suspendați din partid.

“Integritatea morală este una dintre valorile pe care toți membrii Pro România trebuie să și le însușească, deoarece acest partid a fost gândit ca o alternativă serioasă și credibilă la metehnele vechii clase politice. Din aceste considerente, decizia de sancționare a celor șapte deputați vine ca o consecință firească a pierderii încrederii cu care au fost învestiți de către toți colegii noștri. Pro România va rămâne în opoziție și va continua să își respecte electoratul prin susținerea politicilor și valorilor de centru-stânga europene”, precizează comunicatul.

Luni, șapte parlamentari Pro România au votat pentru învestirea Guvernului Orban. Aceștia sunt: Sorin Cîmpeanu, Daniel Constantin - prim-vicepreședinți ai partidului, Mircea Banias și Emilia Meiroșu - vicepreședinți, precum și Georgian Pop, Damian Florea și Liviu Balint. Daniel Constantin deține și funcția de secretar al Camerei Deputaților, în timp ce Sorin Cîmpeanu este președinte al Comisiei pentru învățământ.

Președintele Pro România, Victor Ponta, a anunțat luni că se desparte de colegii care au votat Guvernul Orban, iar partidul rămâne în Opoziție.

“Pro România NU a susținut acest Guvern (cei câțiva foști colegi care au votat au decis azi să meargă alături de PNL împotriva deciziei pe care am luat-o împreună - motiv pentru care azi ne despărțim și mergem mai departe fără ei)”, a scris Ponta, pe Facebook.

În acest context, au avut loc mai multe schimburi de replici și acuzații între europarlamentarul Mihai Tudose și Victor Ponta, după ce Tudose a adresat un apel către colegii săi de partid, dar și din alte formațiuni politice parlamentare, să voteze Cabinetul Orban.

Victor i-a transmis lui Tudose că “a descoperit grija față de guvernare”.

“Dacă vă puneați întrebarea cine este negociatorul cu PNL - tot Mihai Tudose care a negociat cu Claudiu Manda în timpul săptămânii să plece înapoi la PSD și cu Ludovic Orban în weekend, să votăm cu PNL! Cel pentru care am muncit toți să ajungă la Parlamentul European și care ne-a mințit în față pe toți că nu merge, doar candidează să ajute lista! Cel pentru care am cedat mandatul meu câștigat pe lista Pro România! E bine că măcar separăm apele, dar este greșeala mea că am lăsat de la mine să treacă toate trădările și ticăloșiile la adresa noastră! Mergem mai departe - mai puțini, dar fără vânzători!”, a afirmat Ponta.

În replică, Mihai Tudose i-a sugerat președintelui Pro România să își asume eșecul negocierilor pe care le-a purtat în ultima perioadă și să demisioneze de la conducerea partidului.

“În condițiile în care toate negocierile duse de Victor în ultimul timp (absolut toate fiind făcute fără girul unui for statutar) au eșuat, în condițiile în care ești foarte deranjat că nici cei mai apropiați colegi din conducerea Pro România nu îți împărtășesc strategiile... nu ai vrea tu, Victor, ca în loc să ameninți tu cu excluderi și schimbări de președinți de organizații, de excluderi de membri fondatori și oameni ce au contribuit decisiv la ceea ce e astăzi partidul... nu ai vrea tu, Victor, să-ți dai tu demisia? Ca să nu te mai deranjăm...”, a scris Tudose marți, pe Facebook.

Lasă un comentariu