DUMNEZEU, APROAPELE ȘI... SCHIMBAREA

Distribuie pe:

* “Dumnezeu nu se schimbă, dar într-o lume unde totul se schimbă El consimte, la nevoile și rugăciunile noastre, să se schimbe totul. Printre cei ce se declară creștini, sunt prea mulți care în loc să-L servească pe Dumnezeu, vor mai degrabă ei să se servească de Dumnezeu. Dumnezeu veghează, Dumnezeu veghează. Este marele veghetor al tuturor nopților-nopți ce sunt pentru El nopți îngrozitoare, nopțile minții, nopțile inimii, nopțile naturii umane, nopțile răului al cărui întuneric coboară în orice moment asupra omenirii îndurerate. Cine ar putea spune cu câtă iubire ne veghează Dumnezeu? Această iubire are un nume și o calitate. Este o iubire infinită”.

***

* “Pentru cel care îl vede pe Dumnezeu departe, aproapele nu va fi niciodată aproape; Pentru cel care nu vede pe aproapele destul de aproape, Dumnezeu va rămâne totdeauna departe. Nimic nu ni-l apropie pe Dumnezeu mai mult de noi decât aproapele”.

***

* “Omul ar trebui în viață să aibă patru etape: cu Dumnezeu, pentru Dumnezeu, la Dumnezeu și în Dumnezeu. Suntem, chiar și în imperfecțiunile noastre, o dovadă a lui Dumnezeu. Preceptele lui Dumnezeu apasă pe umerii noștri, dar e o greutate de aripi. Dacă știi să pui pe Dumnezeu în tot ceea ce faci, Îl vei regăsi pe Dumnezeu în tot ce faci. Să nu uitați însă, cei căldicei, că tăcerea lui Dumnezeu e, înainte de toate, o tăcere a iubirii”.

Autor de citate:

- “Unele flori cresc numai acolo unde cad lacrimi”.

- “Inimile curate care îl vor vedea pe Dumnezeu sunt singurele care deja în această lume văd cu adevărat lucrurile acestei lumi”.

- “Dacă știi să pui pe Dumnezeu în tot ce faci, Îl vei regăsi în tot ceea ce ți se petrece”.

- “La bine nu poți respira de prieteni, la greu rămâi doar cu Dumnezeu”.

- “Smerenia, care așează lucrurile la scara lui Dumnezeu, este de asemenea scara care ne permite să urcăm la Dumnezeu”.

Lasă un comentariu