CONFERINȚA DE PRESĂ A PNL Mureș

Distribuie pe:

Prima întrebare a fost în legătură cu conformarea sau infirmarea cifrelor vehiculate în legătură cu numărul aproximativ al urșilor în județ, de circa 3 ori mai mulți decât ar fi normal

Cristian Chirteș: În primul rând, nu există o cifră exactă. Toată lumea vede că sunt mulți urși. Nu ne putem juca cu cifrele, dar ele se pot afla. Populația urșilor în județ a crescut extraordinar de mult. În urmă cu câțiva ani, printr-o lege, a fost interzisă vânătoarea urșilor, permițându-se doar extragerea prin derogare de la lege. Urșii ieșeau din arealul lor natural și au început atacuri la stâne, la oameni și produceau pagube. La acel moment era suficientă derogarea, deși specialiștii au tras încă de atunci un semnal de alarmă că vom scăpa de sub control populația de urși. Trebuie să vă spun că ursul este singurul animal care nu are dușmani naturali, nu are boli. În cel mai rău caz, doar urs cu urs se poate elimina. O ursoaică, la doi ani, fată minim doi pui. Gândiți-vă că într-un areal bine stabilit, (fiecare urs își are arealul său) la un număr mare de urși, cel mai puternic îl îndepărtează din areal pe cel mai slab. Așa că s-a ajuns să vedem urși în zone unde nu au fost niciodată urși, cum ar fi pe Câmpie, la Cucerdea, la Zau de Câmpie, locuri unde nu au ce căuta și, pe bună dreptate, lumea este speriată. Dacă mergeți seara la Cucerdea, de curiozitate, după ora 5 seara nu mai vedeți pe stradă niciun om. Soluțiile de rezolvare ar fi, pe termen scurt: decizia de extragere a ursului să fie făcută de comitetul local pentru situații de urgență, iar pe termen lung, ministerul împreună cu specialiștii din domeniu au obligația ca împreună cu gestionarii fondurilor de vânătoare să afle un număr cât mai apropiat de realitate în ceea ce privește numărul urșilor. Cifrele pleacă de la numărul optim, vehiculate de ONG-uri, de 6-7.000 de urși în România, dar există și alte cifre care merg până la 14-15.000 de exemplare, vehiculate de autorități locale, chiar și de vânători, membri ai asociațiilor de vânătoare. Ceea ce pot să vă confirm, din discuțiile pe care le-am avut cu asociațiile de vânătoare, că acum se află în plin sezon de vânătoare la mistreț. Când fac ei o goană, nu mai ies în bătaia puștii zece mistreți, ci zece urși. S-a dat peste cap ecosistemul privind situația celorlalte animale. Eu voi mai discuta cu ministrul de resort pe această temă, dar problema trebuie abordată cu curaj.

- Sunt afirmații cum că una din cauze ar fi că prin defrișări li s-a distrus arealul, apoi, că gestionarii fondurilor de vânătoare nu-și mai respectă obligațiile, cum ar fi de a hrăni animalele sălbatice din păduri, ca în urmă cu 20-30 de ani.

- Ce înseamnă “cu curaj”, înseamnă a aborda, inclusiv ONG-urile și care doresc ca România să fie un paradis, dar va trebui să se găsească soluția de mijloc: păstrarea ursului în arealul său natural și intervenția cu hotărâre. De ce să nu se aprobe alocarea unei cote de vânătoare la urs, pentru județ, care să fie gestionat de asociațiile de vânătoare? Asta înseamnă o abordare cu curaj. Eu sunt de acord cu acele ONG-uri care protejează fauna din România, însă, atunci când lucrurile scapă de sub control, statul trebuie să intervină hotărât și, probabil, și cu o legiferare prin Parlament.

- Omul poate fi atacat de animal, dar dacă omul omoară un animal, va fi sancționat. Dacă omul se află în legitimă apărare va fi sancționat dacă omoară ursul sau, la fel, dacă îl lovește din greșeală cu mașina pe stradă?

- Problema principală în legislație care trebuie rezolvată este descentralizarea hotărârii. Ca să vă dau exemplu cum funcționează o derogare: Se semnalează un urs într-o zonă. Trebuie să se întrunească Comitetul Județean pentru Situații de Urgență. Asta durează. Se întocmește un dosar care trebuie semnat de toți, de gestionari de fonduri de vânătoare, autorități, Agenția pentru Protecția Mediului și așa. Acest dosar, fizic, trebuie să ajungă la București, pe masa ministrului. Ministrul trebuie să pună semnătura pe acest dosar. Apoi dosarul se întoarce înapoi cu autorizația de împușcare. Ursul în acest timp poate să atace din nou, așa cum a fost cazul la Cucerdea. Asta înseamnă descentralizarea. Lucrurile se pot rezolva eficient, rapid, în caz că se descentralizează decizia.

- Va trebui modificată legea vânătorii?

- Da, pe termen lung. Pentru legea vânătorii pe termen scurt trebuie o Hotărâre de Guvern care să modifice metodologia de aprobare a derogării la urs. Am discutat chestiunea asta cu ministrul de resort, Alexe Costel. În săptămâna aceasta, cu siguranță, vom avea o discuție pe tema asta, pentru a se lua cât mai repede decizia.

- Situația din județul Mureș, în privința urșilor, se regăsește și în alte județe și ar putea fi o coordonare a activităților.

- Cazurile sunt numeroase în județul Harghita. Anul trecut au fost foarte multe decese cauzate de urs. Să privim ce se întâmplă în zona Brașovului, a stațiunilor turistice de pe Valea Prahovei. Un urs care se plimbă prin Sinaia, Bușteni, să fie protejat de ONG-uri, i se dă mâncare. Nu cred că este bine. Numai jandarmii, prin patrulare, nu rezolvă această problemă. Trebuie acționat punctual, prin extragerea acestor exemplare, fiindcă un urs care a atacat odată un animal, nu mai vorbesc de om, acela este și mai periculos, trebuie extras pe loc, sunt două soluții: tranchilizare și mutare într-un “sanatoriu de urși”, sau extragere. Pe termen lung, ar trebui amenajate, să le zicem, “parcuri” sau “sanatorii”, dar și extragerea exemplarelor, acolo unde nu au arealul lor natural.

- Legat de bugetul local, încă nu s-a reușit luarea unei decizii. Ce se întâmplă?

Molnar Ervin: Executivul trebuie să renunțe la această practică, care se derulează de peste o lună și jumătate. Să vină cu rectificarea bugetară înainte cu câteva ore de ședința de plen, nu se poate. Nu se poate discuta un buget pentru Târgu-Mureș în câteva ore pentru a se și lua decizii corecte. În momentul în care executivul va veni cu câteva zile înainte, cel puțin cu 3-4 zile, la comisiile de specialitate, se poate ajunge la un consens între partidele care sunt reprezentate în Consiliul Local Municipal, cu siguranță că municipiul va avea o rectificare bugetară. Pentru asta, executivul trebuie să cedeze și să renunțe la această practică. Eu cred că până la sfârșitul lunii noiembrie se va ajunge la o soluție agreată de toate forțele politice. Problema este la Executiv, nu la Consiliul Local.

Lasă un comentariu