Întrebarea aceasta o vom întâlni în zilele care urmează până duminică, 24 noiembrie, inclusiv, tot mai des pe buzele cetățenilor români care vor merge la vot și care, nefiind angajați politic, n-au opțiunile clarificate. Este de la sine înțeles că liberalii sau cei cu opțiuni asemănătoare vor vota cu Iohannis, iar cei care aparțin PSD, fie ca membri de partid sau ca simpatizanți, cu Viorica Dăncilă. Numai că, nu doar aceste două categorii de votanți sunt cei care decid soarta viitorului președinte al României. În opinia noastră, grosul îl formează românii neînregimentați politic, acele voci mai tăcute, dar cărora le pasă mai mult de soarta țării, decât de culoarea politică a celor care acced la putere. Deci, aceștia au nevoie de consiliere, pentru a lua decizia finală, de un sfat pertinent, în urma căruia să discearnă de ce e mai bine ca în fruntea țării să fie candidatul x și nu candidatul y. De altfel, ca ziariști formatori de opinii, suntem solicitați, mereu, de către unii cititori din această categorie de alegători, să le acordăm un sfat în această direcție, creându-ne părerea cum ar fi mai bine să procedeze la urne, pentru ca, nouă, tuturor, și țării, să ne fie mai bine. Și, pentru a nu-i refuza și nici supăra, procedăm și noi ca rabinul din Dorohoi, punându-le în față alternativele, cu bunele și relele lor.
Sorții au făcut ca în turul II de scrutin, deci în faza finală, să se confrunte reprezentanții a două blocuri diametral opuse, care în exercițiul electoral ce urmează să se încheie, au avut de-a face unul cu altul. Prin pozițiile lor, de șef al satului și, respectiv, de prim ministru al guvernului, s-au confruntat direct, din păcate de pe baricade total diferite, iar coabitarea lor s-a caracterizat printr-o conflictualitate continuă și profundă. Ca urmare, pe parcursul celor trei ani de funcționare împreună, relația Președinție - Guvern s-a aflat la cotele cele mai scăzute. Ea n-a mers corespunzător, spre nefericirea românilor, nici la nivel instituțional și nici personal, iar rezultatul se vede, îl decontăm noi, românii, care, poate, prea ușor am trecut peste scandalurile iscate la aceste niveluri, ce au influențat negativ mersul guvernării, dar față de care presa s-a mulțumit mai mult cu mediatizarea acestor conflicte, dându-le amploare, în locul unor atitudini de sancționare a acestor forme necivilizate de comportare, compromițătoare pentru asemenea funcții și demnități.
Cele mai de condamnat gesturi au fost atacurile la persoană, direcții în care au excelat atât unii, cât și alții. La acestea s-au adăugat aprecierile voit răutăcioase asupra activității unuia sau altuia, în sensul că nimic din ce a făcut Guvernul PSD n-a fost bun pentru Președinție, dar și invers.
De altfel, trebuie spus că la acest capitol al amenințărilor, reprezentanții guvernului au fost mai prolifici, au punctat mai ferm, punând președintele în situația de a bate mereu în retragere, motiv pentru care a fost obligat să apeleze prea des la serviciile Curții Constituționale, pentru echilibrarea situației. Cu toate acestea, multe dintre atribuțiile sale constituționale au fost diminuate, cu totul nejustificat, la care se adaugă nenumăratele amenințări cu demiterea acestuia prin referendum.
Starea de fapt arată că între Președinție și Guvern a fost un război permanent. O păruială continuă și, mai mult decât atât, nici unii și nici alții nu scăpau ocazia să scoată din teacă sabia împotriva celuilalt. Ca urmare, pe parcursul anilor s-au adunat resentimente reciproce, cu duiumul, care, acum, cu prilejul campaniei electorale, sunt scoase de la dospit și aruncate unul în ochii celuilalt, cu nonșalanță. Din dezbaterile de la distanță, organizate ad hoc, reiese ura viscerală a unui candidat față de celălalt, materializată în principal în atacurile la persoană, fără limite, în denigrări de tot felul, care dacă ar avea suport real măcar 50 la sută, și dacă noi, cei care mergem la urne, le-am da crezare sută la sută, ar trebui nu să-i votăm, ci să-i radiem de pe buletinele de vot.
Lăsând la o parte miza mare a competiției electorale, care va fi finalizată duminică, 24 noiembrie, acestea ar fi, în linii mari, o parte din explicațiile care fac din actuala campanie o adevărată mocirlă. Deși comportamentul de acest gen se cere dezavuat, ne consolăm cu faptul că nici pe la “case mai mari”, bunăoară, pe la americani sau englezi, lucrurile nu se petrec mai elegant. Așadar, va trebui să trecem peste aceste aspecte și să ne punem serios întrebarea, în speranța de mai bine, pe cine să alegem ca viitor președinte?
Așa cum am mai spus, sfaturile noastre nu sunt pentru afiliații politici și nici pentru cei care iubesc un lider sau un partid politic, până la moarte. Noi îi avem în vedere pe acei cetățeni responsabili, pe care soarta țării îi preocupă mai presus decât interesele unui partid. Aceștia știu să treacă peste resentimente, știu să renunțe la orgolii și să puncteze chiar împotriva voinței lor, dacă consideră că unul dintre candidați, oricare ar fi , este mai potrivit pentru funcția supremă în stat, că poate servi mai calificat interesele spre mai bine ale națiunii. Gestul lor este similar sfatului de a alege dintre două rele, răul cel mai mic.
Așadar, să încercăm să prezentăm, pe scurt, protagoniștii acestei competiții electorale, cu bunele și relele lor.
În opinia mea, Viorica Dăncilă este revelația scenei politice, produsul cel mai bun al PSD din ultimul an. În ciuda unor păreri cantonate, în epoca Dragnea, când, într-adevăr, proaspătul premier, dovedea carențe serioase în comunicare. Cu toate acestea, odată cu eliberarea de calvarul terorii impuse, și-a găsit echilibrul necesar unui lider de partid și șef de executiv care a reușit nu numai să țină partidul în mână, dar și să-l curețe, în mare măsură, cel puțin la vârf, de acele elemente nocive, care au dus la diminuarea drastică a popularității lui. Un om echilibrat, bun gospodar, care a făcut servicii reale partidului prin prestația din fruntea guvernului, eforturi însă insuficiente pentru a remedia ceea ce Dragnea cu ai lui au distrus în anii precedenți și până la încarcerarea acestuia. De aceea, ea a intrat în actuala campanie electorală dezavantajată, cu un PSD aflat în cădere liberă, care a pierdut nu numai încrederea în ochii multor cetățeni, dar și guvernarea. O guvernare asupra căreia nu ne pronunțăm, din lipsă de date reale. Cu tot acest handicap, datorită calităților sale, ea a reușit să strângă suficiente voturi pentru a se menține în cursa electorală pentru președinție, dovadă a existenței, în continuare, a unui important bazin electoral, de care PSD încă dispune. Condamnăm acțiunile denigratoare la adresa ei, dar găsim tocmai nepotrivită insistența cu care își invită adversarul la punerea pe tavă a realizărilor fiecăruia, dat fiind faptul că nu poți compara merele cu perele. În vreme ce guvernului i se potrivește verbul “a face”, președintelui, cel de “a veghea”. Și, pentru că acestei femei îi place să facă treabă, apreciem că postul de premier o prinde mult mai bine.
A admite că reprezentantul PSD ar câștiga alegerile prezidențiale, ar însemna reaprinderea stărilor conflictuale, care au dominat scena politică românească în ultima perioadă, înseamnă a aprinde din nou flacăra dezbinării, fapt care ar duce țara, pe mai departe, pe calea regresului și a ineficienței.
Nici Iohannis nu este ușă de biserică. Prin atitudinea sa de “no combat”, manifestată pe întreg parcursul exercițiului prezidențial și prin aroganța afișată, și-a adunat suficiente antipatii. Iar modul de hărțuire în campanie, a contracandidatei, prin refuzul unei confruntări televizate, nu-i face deloc cinste. Cu toate acestea, judecând lucrurile la rece, candidatul Iohannis are câteva atuuri, care l-ar recomanda mai bine pe postul pe care-l deține. Deși este criticat că la interior n-a făcut cine știe ce treabă, la exterior a reprezentat bine țara, apărându-i interesele atât la nivelul UE, cât și în raport cu partenerul nostru strategic, SUA. Postura sa fizică, gen Corneliu Mănescu, cât și cunoașterea la perfecție a celor trei limbi străine de circulație internațională, îl avantajează în buna comunicare cu partenerii externi. Actuala campanie electorală nu l-a scutit pe dl Iohannis nici de critici. Sperăm că ele au ajuns la urechile domniei sale și le va lua în considerare în viitorul exercițiu prezidențial, dacă va întruni opțiunile electoratului.
Așadar, loc la urne există suficient atât pentru cei care se vor decide s-o voteze de Viorica, cât și pentru simpatizanții lui Iohannis. Important este să mergem cu toții la vot. În rest, sorții vor decide. Ca să încheiem pe un ton optimist, să reținem că lumea nu-și va opri cursul aici. Parafrazându-l pe marele Eminescu, cu versurile din Scrisoarea a III-a, să reținem, în cele din urmă, că: De-o fi una de-o fi altul/ Ce e scris și pentru noi/ Bucuroși le-om duce toate, de e Viorica, de-i Iohannis.
