IRLANDA DE NORD U21 - ROMÂNIA U21 0-0. “TRICOLORII” MICI NU CÂȘTIGĂ ÎN DEPLASARE

Distribuie pe:

România U21 a remizat cu selecționata similară a Irlandei de Nord, într-un meci din Grupa 8 din preliminariile pentru Campionatul European sub 21 de ani din 2021. Naționala sub 21 de ani a rămas fără victorie în deplasare, în actuala campanie, după ce a făcut doar 0-0 în Irlanda de Nord. Tricolorii puteau deschide repede scorul, dar Man a ratat puțin poarta. Cea mai mare șansă de gol a irosit-o Mihăilă, în finalul primei reprize, iar la cabine s-a terminat cu 0-0. Elevii lui Rădoi și-au reluat atacurile după pauză, iar Adrian Petre a fost și el la un pas de deschiderea scorului. România se putea trezi condusă din nimic. Andrei Vlad a gafat, dar McCann nu a reușit să profite. Finalul a fost incendiar. Chindriș i-a lăsat pe tricolori în zece oameni, iar ambele echipe au avut șansa victoriei. Parkhouse a ratat dintr-o situație rarisimă la poarta lui Vlad. La nici jumătate de minut distanță, Adrian Petre a irosit și el o ocazie foarte mare, iar Irlanda de Nord - România s-a terminat 0-0. În clasament, România a căzut la cinci puncte în urma liderului Danemarca. Nordicii s-au impus cu 5-1 în fața Maltei și au cinci victorii din cinci meciuri.

Lasă un comentariu