FESTIVALUL DE SATIRĂ ȘI UMOR, UN EVENIMENT IMPORTANT CARE A MARCAT EXISTENȚA JUBILIARĂ A CASEI CUNOSCUTĂ ANI DE ZILE DREPT A TINERETULUI!

Distribuie pe:

Festivalul are o existență de 20 de ani, iar Casa de Cultură a Studenților, actualmente Mihai Eminescu, fostă Tineretului, are nu mai puțin de 50 de ani, din 1969-2019, fiind locul unde mulți dintre noi ne-am petrecut o mare parte a adolescenței și tinereții. Trecând într-un ton mai diferit de tematica festivalului, ca amintiri, la bilanț, acolo erau adevăratele spectacole, și îmi amintesc de regretații Călin Nemeș, Mădălina Manole, Mihai Constantinescu, cei care ne-au încântat multora copilăria, pe care i-am văzut acolo, când eram unii dintre noi copii. De atunci colecționam fotografii cu ei, autografe, adrese unde le scriam și chiar eram invitați, unii dintre noi, ca jurnaliști. De aceea, de multe ori, am recomandat musafirilor mei, personal, să se și cazeze acolo, fiind un loc intim, mai ales pentru tineri, deși nu e de 5 stele. Dar spiritul tânăr e important, nu luxul. Acolo am făcut, de asemenea, multe cursuri de dans, de mai multe stiluri, de la modern la clasic, dar chiar și un curs de manechine.... cu regretata Ioaneta Sireteanu. Fiindcă Liviu Topuzu era în juriul actual, mi-am amintit de partenera lui de atunci. Nu vreau să fac o comemorare a celor morți la un festival de umor, dar acela e un loc unde marii artiști, care nu mai sunt, au evoluat, în timp. La cel mai recent eveniment, am avut uimirea să îmi regăsesc unul din multele articole, de care am și uitat, în programul de sală al festivalului. Atunci scriam că e o adevărată reușită, după câteva întâlniri ale presei de la Dublin Irish Pub, dimineața, cu precizarea că Liviu Pancu știa ce înseamnă imaginea. Deși nu mai este el organizator, nici Simion Gergely, actualii organizatori, Nelu Sfâriac și Tety Boroș, precum și caricaturistul Lucian Ștef, s-au dovedit gazde remarcabile. Festivalul inițiat de Cornel Udrea și Liviu Pancu, despre care atunci scriam că aș vrea să-l văd mai mult în comedie, avea pe atunci dimineți cu expoziție de caricatură și fotografie, numite librăria de tot râsul și pasiunea pe patru roți, și scriam în 22 noiembrie 2013 că, exact ca acum, au fost mai multe evenimente, pe atunci, la Continental, maraton de bancuri...cu mască și fără mască, acordarea de stele ale umorului, încheiate cu evaluări ale presei. Concluzia mea din acel articol era să învețe și alții ce înseamnă importanța promovării imaginii în presa de specialitate, luând exemplu de la organizatorii acestui festival! În ceea ce îl privește pe acesta, președintele juriului a fost Csaba Ciugulitu, care pe mine m-a convins doar în Don Quijote, rol în care l-am recomandat eu însămi regizorului Mihai Măniuțiu și, ca atare, a fost distribuit, el fiind, ca tipologie, mai mult tragicomic. Eu aș fi dat trofeul trupei Electrocutații din Iași, care l-a pus foarte bine în valoare pe Klaus Iohannis, în varianta candidaților parodiați, aici apărând în ipostaza unui tânăr cu barbă, foarte asemănător fizic unui neamț olandez pe care l-am invitat în același spațiu al Casei Tineretului, cum îmi place să îi spun, fiindcă nu știu care e legătura cu Mihai Eminescu în afara statuii din apropiere. Poetul a înnoptat în biserica de lemn, la o distanță prea mare de acel spațiu, dar aici fiecare cu părerea lui. Mie, acest spațiu mi se pare în continuare unul studențesc. Din această ediție remarc talentul caricaturistului care a desenat gratis, ca și intrarea gratuită, deci să învețe Consiliul Județean, anumite întâmplări de la Palatul Culturii, Teatrul Național, Primăria, Cinematograful Arta și alții de la această instituție, fairplay-ul cu partenerii media. Prezentatorii Emilia Banciu și soțul ei au fost tineri și frumoși, amintind și Cuvântul liber între partenerii media, ceea ce unii cântăreți de folk au uitat în alte ediții, de aceea nu mai dorim să îi vedem des pe aici. Se știu și singuri. Așadar, această ediție nu e chiar de umor, însă ne-au convins foarte bine cu cine să votăm, cei din Iași, Electrocutații cu un Iohannis superb, care au fost mai buni decât cei care au câștigat, cu tot regretul, clujenii pierzând alegerile și în primul tur, tot din cauza comportamentelor, din același motiv pentru care au pierdut și titlul de capitală europeană.

Lasă un comentariu