ȘI ELEVII CU MEDII SUB 5 LA EVALUAREA NAȚIONALĂ VOR PUTEA PARTICIPA LA PROCESUL DE ADMITERE ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL LICEAL

Distribuie pe:

Ministerul Educației a pus în dezbatere publică un proiect care modifică metodologia de admitere în liceu în sensul în care elevii care au medii la Evaluarea Națională mai mici de 5 să poată participa la repartiția computerizată pentru admiterea la liceu de anul viitor, care va avea loc pe 10 iulie.

În prezent, este în vigoare un ordin care prevede că la procesul de admitere în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2020-2021 participă numai elevii care au susținut Evaluarea Națională și a căror medie de admitere calculată este minimum 5.

Ministrul Educației, Monica Anisie, declara, la audierea din comisiile parlamentare de specialitate, că Programul de guvernare al PNL prevede revenirea la legislația anterioară ordinului de ministru dat de Daniel Breaz, care prevedea ca la liceu să nu se intre cu medii mai mici de 5 la Evaluarea Națională.

“Părerea mea este aceea că ar trebui să căutăm cauzele pentru care acești copii au ajuns în situația de a nu obține nota 5. (...) Îmi doresc să avem un învățământ profesional unde copilul să se ducă cu drag, unde copilul să știe că acolo i se formează niște competențe, unde să știe că acolo își găsește viitorul, nu să simtă că este obligat să meargă acolo sau că este pedepsit, că merge într-un batalion disciplinar către învățământul profesional. În felul acesta nu facem bine învățământului profesional. (...) În Programul de guvernare al PNL, am pus revenirea la situația anterioară, la legislația anterioară”, afirma atunci Anisie.

 

Lasă un comentariu