“TOTUL ESTE GOL ȘI DESCOPERIT ÎNAINTEA OCHILOR”

Distribuie pe:

Cu toate că Richard McNair este un ucigaș condamnat, a devenit notoriu abia pentru abilitatea lui extraordinară de a scăpa din închisoare. McNair a evadat din pușcărie de trei ori, performanță care este deja impresionantă.

Wikipedia amintește că, în noaptea de 17 noiembrie 1987, McNair a intrat prin efracție într-o clădire în care erau depozitate cereale, cu intenția de a o jefui. Însă jaful a fost întrerupt de doi bărbați care au dat peste el. Unul dintre ei era Jerome Theis, un șofer de camion pe care McNair l-a împușcat, omorându-l pe loc. McNair a tras și în al doilea bărbat, dar acesta a reușit să supraviețuiască.

Prima evadare a lui McNair a fost o reușită relativ modestă. A avut loc după arestare, bărbatul evadând din secția de poliție în februarie 1988. McNair se afla într-o cameră cu trei detectivi, legat cu cătușe de un scaun. În octombrie 1992, pe când își executa pedeapsa într-un penitenciar din statul Dakota de Nord, McNair și alți doi deținuți s-au strecurat printr-o gură de ventilație.

De data asta, McNair a reușit să rămână în libertate pentru mai multă vreme, fiind recapturat abia în iulie 1993. Apoi, a fost trimis într-o închisoare de maximă securitate din statul Louisiana. De aici avea să execute un adevărat tur de forță al evadărilor. În închisoare, sarcina lui McNair era să repare saci poștali rupți pentru ca aceștia să poată fi expediați oficiilor poștale pentru refolosire. Aici și-a pregătit marea sa evadare, care a avut loc pe 5 aprilie 2006. A construit un fel de cocon din materialele pe care le avea la dispoziție, a potrivit în el un tub pentru respirat, l-a ascuns sub o grămadă de saci poștali de pe un palet și a intrat în el. McNair a rămas acolo până când un motostivuitor a preluat paletul (care era strâns legat) și l-a dus într-un depozit din apropiere, în afara închisorii.

A fost prins în Canada, pe 24 octombrie 2007, la 160 de kilometri de granița cu SUA, conducând un camion furat. Astăzi, McNair se află într-o celulă de beton în închisoarea ADX Florence, o pușcărie de tip “supermax”, din Colorado.

Sursa: Incredibilia.ro

Lasă un comentariu