„În vremurile minciunii universale, a spune adevărul este un act revoluționar" - George Orwell
Pe teoria luptei de clasă s-au sprijinit întreaga tactică și strategie a partidelor comuniste de sorginte bolșevică. Marx și Engels au dat o explicație științifică fenomenului social. Lenin și Stalin au reformulat conținutul semantic al procesului, ca să poată transfera agresiunea în plan politic, ca o armă de îndepărtare violentă a indezirabililor. Decizia a fost luată împotriva adversarilor, indiferent de adeziunea, de loialitatea și credința lor în ideile comuniste. Sub lozinca luptei de clasă, a început, s-a perfecționat și s-a desăvârșit „curățarea partidului de dușmani". Procedeul s-a generalizat și a fost aplicat la toate nivelurile, mai ales de către ariviști, cu scopul obținerii unor avantaje strict personale. Întreaga activitate economică, socială și științifică s-a reorganizat, s-a recompus cu ajutorul acestei metode de „purificare". Cei fără căpătâi și cel mai puțin dotați au intrat cu surle și trâmbițe în rândul membrilor partidului comunist, jurându-i credință pe veci. Așa au ajuns unii să primească învestitura, să aleagă și să stabilească compoziția noii clase de ajunși.
Ești cu mine, treci în rând!
Ai semnat și ai primit un nume conspirativ - te galonăm cât dorești, te punem pe orice „tron", indiferent de profilul moral și de capacitatea profesională.
Ești nepotul tovarășului colonel sau general, sau al primului secretar, sau al… sau al…? - Treci în rând!
Ești bun profesional și faci pe independentul? Treci deoparte!
Ești fiu de chiabur și nu vrei să semnezi angajamentul de informator? Treci deoparte!
Ești fiu de deținut politic și tata n-a vrut să devină turnător? Treci deoparte!
S-a înjghebat, la repezeală, noua clasă de conducători și subalterni, strict pe criterii de interes, favoare, privilegiu și alianțe. Ce clasă muncitoare, ce țărănime, ce interese ale poporului, ce pătură intelectuală progresistă, ce elemente capabile de progres? Prostii.
O soartă aparte au avut-o cei supradotați. Aceștia erau un real pericol pentru semidocții în ascensiune. S-a găsit repede ac de cojocul lor: lupta de clasă. Au fost trimiși la canal, în închisori, în lagăre de muncă forțată, iar cei mai norocoși au fost marginalizați sub diverse învinuiri inventate.
Cei dispuși să facă orice fel de compromis pentru a ajunge în posturi de conducere au devenit o pradă ușoară pentru serviciile secrete. Partidul, dar, ai ales, securitatea statului i-au ajutat, din plin, să-și desăvârșească ambițiile. Viitorimea țării a fost repede împărțită în două tabere - proptiții și recuzații.
Așa s-au terfelit și s-au compromis idealurile nobile ale socialismului.
Cei mai mulți dintre ei au abjurat la prima „adiere de vânt", la prima răzmeriță de catifea sau după lovitura de stat, trecând, cu surle, cu trâmbițe și cu năravuri cu tot, în tabăra capitalistă. După ce au avut grijă să li se „vidanjeze și aseptizeze" dosarul și au devenit „lacrimă" de curați, lipsiți, acum, de frământări și remușcări, au uitat de cenușa de pe creștet și au început să dea lecții de democrație. S-au declarat asupriți, chinuiți, năpăstuiți și victime ale dictaturii comuniste, aducând în sprijinul afirmațiilor și pretențiilor dosarul de urmărire, uitând, șmecherește, să specifice că toată lumea avea întocmit un asemenea dosar. S-au pornit să condamne vehement regimul trecut și să-i „afurisească" pe securiștii care, odată, mărinimoși și îngăduitori cu ei, au fost totum factum la ascensiunea lor profesională și socială.
…Caractere! De fapt, ofițerii de securitate - profesioniștii, au știut totdeauna că măsluiții ăștia sunt niște secături.
N. red. Fragmentul face parte din volumul Cerul mai poate s-aștepte, Editura „Ardealul", Târgu-Mureș, 2012, cu o prefață semnată de criticul literar, prof. univ. dr. Cornel Moraru, din care cităm: „Am spus-o, nu o dată, că forța literaturii vie adeseori dinafara ei. Domnul doctor Corfariu (…) n-a intenționat vreodată să facă literatură. Scrie dintr-un impuls lăuntric mai special, din nevoie irepresibilă de a spune ceva despre lucruri și despre experiențe pe care el le-a trăit, atât ca om, cât și ca reputat profesionist într-o meserie extrem de grea și de responsabilă, dar fascinantă prin contactele pe care le oferă zilnic cu semenii noștri de toate vârstele (…) Multe din texte conțin explicit un îndemn la trezire, adică la sinceritate și la salvarea din minciună, prin mărturisire (nu neapărat într-un sens creștin). Dacă autorul și-a asumat, el însuși, un asemenea examen de conștiință, atunci și toți cei vizați într-un fel sau altul ar trebui s-o facă. (…) E o mărturie - totuși bine cumpănită - despre un trecut care încă ne mai apasă…".
De același autor: Adevărurile ascunse devin otrăvitoare (2007), Cărări piezișe (2008), Opțiunile au un preț (2010), toate apărute la Editura „Ardealul". (I.S.)
