„Spre sfârșitul sec. al XVII-lea, Transilvania Românească a intrat în stăpânirea Imperiului austriac, condus de Habsburgii «catolici», rămânând în această situație până în anul 1918. În această perioadă a început o luptă dârză a iezuiților catolici de a-i atrage prin minciună pe românii ortodocși la unirea cu Biserica Romei. Dar poporul român dreptcredincios, în frunte cu preoții patrioți ortodocși, cu călugării, s-au ridicat cu bărbăție pentru apărarea legii strămoșești.
În cursul luptei inegale, pe care poporul a purtat-o cu autoritățile, au căzut jertfă pe Altarul sfânt al Bisericii și Transilvaniei sfinte foarte mulți preoți, călugări și credincioși patrioți, suferind chinuri de neimaginat: bătăi, schingiuiri, amenzi, spânzurători, izgonirea din satele lor, răpirea Bisericilor parohiale, distrugerea cu tunurile a schiturilor și mănăstirilor, arderea călugărilor în mănăstire, răstignirea preoților pe ușile Bisericilor Ortodoxe și apoi incendiate".
VISARION SARAI - Călugăr originar din Bosnia, dintr-o familie de vlahi, călugărit în Mănăstirea Sf. Sava de lângă Ierusalim. În anul 1744 a venit în Transilvania, predicând împotriva uniației în zeci de sate de pe Valea Mureșului. A fost prins lângă Sibiu, fiind închis la închisoarea de la Kufstein, din Austria, unde, martiric, și-a dat obștescul sfârșit în mâna Domnului pentru credința ortodoxă, „Mama neamului românesc", cum frumos se exprima poetul nepereche, Eminescu.
SOFRONIE - Era fiu de preot din satul Cioara, județul Alba. A fost preot în satul natal, iar după moartea preotesei, s-a călugărit în Mănăstirea Cozia. A ridicat un schit, pe care autoritățile catolice l-au dărâmat, ceea ce a făcut ca el să se revolte pentru dreptatea și demnitatea Transilvaniei și Ortodoxiei strămoșești. Doi ani de zile, între 1759-1761, a condus această luptă, având alături preoți și credincioși ortodocși patrioți. Până la urmă, revolta a fost înfrântă de autoritățile mai puternice... atunci, iar Sofronie a fost nevoit să se retragă în Țara Românească, unde a murit pentru crezul său în Transilvania și Ortodoxie.
MUCENICUL OPREA MICLĂUȘ - Originar din Săliștea Sibiului. A fost trimis de trei ori la Viena, de credincioșii din Mărginimea Sibiului, pentru a cere împărătesei Maria Tereza, libertate pentru credința Ortodoxă. În 1752 a fost arestat, după a treia solie, și aruncat în groaznica pușcărie de la Kufstein, unde a murit în condiții neelucidate. După 30 de ani, în anul 1784, soția Stana solicită noului împărat, Iosif al II-lea, să-l elibereze măcar acum, la bătrânețe, dar nu a găsit milă creștină la habsburgii catolici, vestiții urmași ai inchizițiilor papale de tristă amintire.
Toți trei au fost canonizați în anul 1955, la Alba Iulia.
În anul 1992, Sfântul Sinod a mai trecut în rândul calendarului sfințeniei creștine doi preoți ardeleni: MOISE MĂCINIC din Sibiel, care a murit în aceleași condiții ca Mucenicul Oprea Miclăuș la Kufstein; PREOTUL IOAN din Galeș, a fost arestat în 1756, închis la Sibiu, Deva, Graz și apoi la Kufstein, unde, după 24 de ani a murit pentru „Legea Transilvaniei și Credința Ortodoxă".
P.S. Este la modă ca să se ceară scuze, sau să se reitereze istoria grea a unor popoare, zice-se, mai oprimare decât istoria poporului român, sau a altor popoare mai mici...; Dar, oare, pentru sutele de milioane de români patrioți, căzuți la: Mărăști, Mărășești, Oituz, Oarba de Mureș, Ip, Trăznea, Moisei, Sărmașu, Aita Seacă, Dealu, Sucutard, Alba Iulia, Câmpia Turzii, și peste tot pământul țării, stropit cu sângele românesc, s-a găsit vreodată cineva să-și ceară iertare? Nu suntem și noi, românii, suflete ale lui Dumnezeu Creatorul? Cu toții să luăm aminte la înaintașii noștri cum și-au trăit și sfârșit viața pentru neam, țară și credință românească Ortodoxă. Fraților preoți! Să nu uitați imnul sfânt românesc: „...PREOȚI CU CRUCEA-N FRUNTE..." Iar pentru toți românii, ca medicament de remediu sufletesc și trupesc, nu uitați de sfatul „Sfântului Ardealului": „CINE ARE MINTE, SĂ IA AMINTE!".
