DREPT LA REPLICĂ

Distribuie pe:

Urmare a articolului „Întârzie executarea la zi a bugetului serviciilor sociale subvenționate", publicat în ediția ziarului „Cuvântul liber" din data de 27 noiembrie 2019, prin intermediul căruia se afirmă faptul că angajamentul privind executarea la zi a bugetului serviciilor sociale subvenționate a fost încălcat de Direcția de Asistență Socială Târgu-Mureș și Primăria municipiului Târgu-Mureș, în sensul că, până la această oră nu au fost virate sumele aferente lunii octombrie și noiembrie, venim cu următoarele precizări:

- Încă de la începutul articolului există o inadvertență. În comunicat se arată că ar fi 17 furnizori privați acreditați de servicii sociale, pe raza municipiului Târgu-Mureș, care își așteaptă banii, însă conform Legii nr. 34/1998 privind acordarea unor subvenții asociațiilor și fundațiilor române cu personalitate juridică, care înființează și administrează unități de asistență socială și a HCL nr. 358/29.11.2018, Direcția de Asistență Socială Târgu-Mureș are pe anul acesta, respectiv 2019, doar 12 fundații care au primit subvenționare;

- Aceste fundații depun la începutul fiecărei luni, până în data de 5, cererea de finanțare conform Legii nr. 34/1998. Serviciile prestate trebuie plătite până în data de 25 a fiecărei luni. Ca urmare, Direcția de Asistență Socială Târgu-Mureș are de plătit serviciile aferente lunii octombrie, cu scadența în noiembrie 2019;

- Direcția de Asistență Socială Târgu-Mureș este acuzată și de întârzierea, între 2 și 4 săptămâni a plății indemnizațiilor persoanelor cu dizabilități. Realitatea este că întârzierea în cauză „se datorează" consilierilor locali care nu au votat bugetul. Situația actuală arată în felul următor: Direcția de Asistență Socială Târgu-Mureș a virat sumele aferente lunii octombrie, în luna noiembrie, urmând ca banii pe luna noiembrie să fie achitați în luna decembrie a acestui an. Singura excepție de la regulă a fost luna septembrie, când banii au fost achitați doar în noiembrie, din cauza rectificării bugetare respinse de consilierii locali, în repetate rânduri;

- Direcția de Asistență Socială Târgu-Mureș este acuzată că a plătit doar 35% din datoriile acumulate pentru anul 2019, pe alte contracte de prestare de servicii sociale furnizate de Fundația Transilvană Alpha, acest lucru fiind neadevărat. Până la ora actuală, Direcția de Asistență Socială Târgu-Mureș a acoperit 75% din această datorie, urmând ca până la finalul anului să fie achitată suma completă a serviciilor prestate.

Lasă un comentariu