ÎNTRE 30 NOIEMBRIE ȘI 15 DECEMBRIE CAMPIONATUL MONDIAL DE HANDBAL 2019

Distribuie pe:

A 24-a ediție a Campionatului Mondial de handbal feminin are loc în Japonia, între 30 noiembrie și 15 decembrie. Campionatului Mondial de handbal feminin 2019 se deschide sâmbătă, 30 noiembrie. Japonia este țara gazdă a acestei a 24-a ediții a competiției și propune din start un spectacol pe cinste. Mariajul între sport, tradiție și cultură se anunță de pe acum senzațional și promite să capteze publicul telespectator, de la primele minute ale turneului. În splendidul spațiu nipon, unde chiar și pustiul are un farmec aparte, Cristina Neagu și celelalte fete ale lui Tomas Ryde caută o medalie de care sportul românesc are atâta nevoie. Vreme de două săptămâni, Telekom Sport te ține aproape de evenimentul momentului în sportul mondial. România a obținut biletele pentru turneul final, ca urmare a clasării pe locul 4 la Campionatul European din 2018, câștigat de Franța. Fetele noastre au pierdut atunci în fața Rusiei, în semifinale (22-28) , dar și finala mică în fața Olandei, scor 20-24. Regiunea Kumamoto, acolo unde s-a născut tatăl fostului președinte peruvian Alberto Fujimori a fost încredințată cu organizarea Campionatului Mondial de handbal din acest an. În plus, Comitetul de organizare japonez va avea o locație la Tokyo, pentru a se pregăti pentru Jocurile Olimpice 2020. Kumamoto are o bogată experiență în turneele de handbal, găzduind Campionatele Mondiale masculine din 1997. Aproape de sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, la 1 iulie 1945, Kumamoto a fost bombardat într-un raid aerian aliat, care a distrus o milă pătrată, adică 20% din suprafața orașului. Regiunea are o climă subtropicală umedă, cu veri calde și ierni reci. Precipitațiile sunt semnificative pe tot parcursul anului, dar sunt mult mai grele în jurul verii, în special în lunile iunie și iulie.

România la Campionatul Mondial de handbal 2019

“Îmi doresc să obținem o clasare care să ne permită să jucăm la turneul preolimpic. Cred că ăsta e cel mai important lucru acum, e greu să ne gândim la medalii. Avem iar debutante, așa că eu cred că obținerea unui loc pentru turneul preolimpic este un obiectiv realist. Avem o grupă destul de echilibrată, primul meci cu Spania este foarte important. Dacă vom câștiga, atunci băgăm Spania sub noi în clasament, după care urmează două partide cu cele mai slab clasate echipe din grupă... Deci, dacă vom câștiga primele 3 meciuri din grupă, vom fi sigure de calificarea în grupele principale. Dar în acest format e important cu câte puncte mergi în grupele principale, așa că ne dorim să facem cât mai multe”, a spus Cristina Neagu, înainte de turneu.

Programul României la Campionatul Mondial de Handbal - Japonia 2019

România - Spania, 30 noiembrie, live pe Telekom Sport, de la 11.00 (ora României);

România - Senegal, 1 decembrie, live pe Telekom Sport, de la 11.00;

România - Kazakhstan, 3 decembrie, live pe Telekom Sport, de la 12.00;

România - Muntenegru, 4 decembrie, live pe Telekom Sport, de la 8.00;

România - Ungaria, 6 decembrie, live pe Telekom Sport, de la 12.00.

Lotul României la Campionatul Mondial de Handbal: D. Ciucă, D. Dedu, I. Dumanska, A. Udriștoiu, L. Pristăviță, C. Neagu, R. Băcăoanu, G. Perianu, A.M. Popa, C. Pintea, C. Florică, L. Ostase, S. Seraficeanu, M. Zamfirescu, P. Vizitiu, A. Polocoșer, E. Dache. Participare, 24 reprezentative: 13 Europa, 5 Asia, 3 Africa, 3 America de Sud și America Centrală. Format: 4 grupe X 6 echipe. Se califică în grupele principale primele trei reprezentative din fiecare grupă preliminară. Două grupe principale a câte 6 echipe fiecare. Primele două echipe din fiecare grupă principala joacă între ele în semifinale (A1-B2 și A2-B1). Câștigătoarele celor două semifinale joacă finala mare, învinsele - finala mică. Cupa Președintelui - meciuri de clasament pentru locurile 5-24.

Grupele Campionatului Mondial de Handbal 2019

grupa A: Olanda, Norvegia, Serbia, Slovenia, Angola, Cuba;

grupa B: Franța, Danemarca, Germania, Koreea de Sud, Brazilia, Australia;

grupa C: România, Ungaria, Muntenegru, Spania, Senegal, Kazakhstan;

grupa D: Rusia, Suedia, Japonia, China, Argentina, Congo.

Lasă un comentariu