EPISOADE DIN VIATA SATULUI CRISTUR – GRINDENI - LUMEA DE DINAINTEA ȘI DIN TIMPUL RĂZBOIULUI 1914-1918

Distribuie pe:

În anul 1914, echilibrul politic european, de multă vreme aflat într-o continuă schimbare, a ajuns la un punct de mare cotitură. Rivalitatea apărută între Marea Britanie și Germania a pus în discuție supremația economică și militară britanică, care, până la acea dată, a reprezentat un element de stabilitate în Europa și în lume. Competiția, în special în domeniul de tip colonial, unde se pregăteau confruntările, viza Africa, Orientul Apropiat și Europa, în zona Peninsulei Balcanice. Aici trăiau sub ocupație turcească un mare amestec de etnii, culturi și credințe religioase, fiind, din acest punct de vedere, regiunea din Europa cu stabilitatea politică, socială și națională cea mai vulnerabilă. Mișcarile revendicative naționaliste frecvente au loc în provinciile de sorginte greacă, slavă, bulgară și română, culminând cu războaiele balcanice din anii 1912 și 1913, războaie care au măcinat din temelie Imperiul Otoman, aflat într-o profundă criză.

Aici, în Balcani, la 28 iunie1914, ora 11 dimineața, are loc atentatul de la Saraievo, când focurile de pistol ale lui Gavrilo Pricip curmă două vieți, ale arhiducelui Frantz Ferdinand, moștenitorul tronului habsburgic, și ale soției acestuia, Sofia. Acest act va fi scânteia care va aprinde conflictul mondial. În conflict va fi atrasă, pentru început, populația românească din provinciile Ardeal, Bucovina și Basarabia, și după doi ani a intrat în război și armata română. Legat de acest conflict, Conferința interaliată austro- germană, întrunită în 14 iulie 1914, constată cu unanimitate că, urmare a atentatului de la Saraievo, războiul cu Serbia nu mai poate fi amânat. La 28 iulie 1914, Francisc Iosif I anunța: ,,Am meditat la totul, am judecat totul și am hotărît declararea războiului cu Serbia”. Aceasta a fost data de început al Primului Război Mondial, care a durat patru ani, timp în care s-au dat 41 declarații de război, la care au fost antrenate peste 33 de țări, de pe toate continentele. Românii ardeleni și cei din Bucovina sunt înrolați în armata austro-ungară și vor lupta împotriva fraților lor din Basarabia, cuprinși în armata țaristă, începând cu data de 5 august 1918, când Austro-Ungaria declara război Rusiei. Românii care au participat la război, alături de armata austro-ungară, au fost recrutați din 22 de județe, cu 40 de comune urbane și 4.183 de comune rurale, cu o populație de 2.979.614 români. Au participat la partea activă, ca soldați de front, 449.796 de persoane, iar pentru servicii auxiliare, participarea a fost de 34.578. Au murit pe câmpul de luptă 42.739 de persoane, în prizonierat, spitale, închisori alte 11.275 de persoane. Au revenit acasă 24.406 invalizi de război și s-au înregistrat 29.839 de persoane dispărute pe front. În familiile celor de acasă s-au înregistrat 38.630 văduve de război și 79.226 de copii orfani de tată. Anul 1916 a reprezentat un an crucial pentru românii din armata austro-ungară. Moartea împăratului Franz Iosef, precum și intrarea României în război (28 August), au determinat sporirea considerabilă a numărului de militari dezertori la inamic. Un an mai târziu, în înțelegere cu Guvernul României, aceștia au fost recuperați și adunați în tabăra de la Darnița, lângă Kiev. Pe 15 iulie 1917, un prim lot pleacă spre țară, pe ruta Chișinău - Iași, și sunt reînrolați în armata română și participă la luptele de la Mărăști, Mărășești și Oituz. Despre aceste bătălii avea multe de povestit cristureanul nostru, Ciungan Nicolaie, cel cu crâșma din Dâlma satului, fost prinzonier la ruși și apoi reîncadrat ca voluntar în armata română, distinsă în luptele amintite. Revoluția bolșevică din noiembrie 1917 din Rusia a întrerupt actvitatea de recrutare o voluntarilor din rândul militarilor ce se aflau în tabăra de la Darnița, ba, mai mult, tabăra era în pericol de a fi ocupată de trupele bolșevice. Calea de revenire spre patrie pe ruta Chișinău -Iași era blocată de aceleași trupe bolșevice. În aceste condiții, trupele române cehe și pornesc spre Vladivostok. Îmbarcate în trenul blindat ,,Mărășești”, trupele ardelene au pornit o retragere prudentă, fiind atacate pe întreg traseul de trupele bolșevice. În primăvara anului 1920, ardelenii ajung la Vladivostok. După o muncă grea și migăloasă, desfășurată de misiunea de repatriere, totul era pregătit pentru luna mai 1921. Pe 10 mai are loc festivitatea de sărbătorire a bravilor legionari ardeleni, iar câteva zile mai târziu sunt îmbarcați pe două nave englezești, luând calea apelor spre patrie. Cel dintâi grup de voluntari ardeleni calcă pe pământul patriei în luna august 1921, fiind primiți sărbătorește pretutindeni în țara reîntregită și liberă. Dumnezeu a fost drept și bun cu oamenii satului Cristur-Grindeni și le-a dat puterea și curajul să depășească ororile războiului și suferințele cauzate prin pierderile de vieți omenești. Amintim aici că de pe vatra satului au fost recrutați pentru armata austro-ungară atât români, cât și maghiari. Partea româna a avut o participare de 115 vrednici bărbați, luați de lângă familii, unii pentru totdeauna. Din totalul cristurenilor trimiși pe front și-au pierdut viața un număr de 40, dintre aceștia la 17 li se cunoaște data și locul decesului. Despre români se mai știe că 83 dintre ei au revenit în familie sănătoși,14 cu invaliditate de război, au rămas 7 văduve și 14 copii orfani de război.

Sfârșitul de război ne duce cu gândul la Alba Iulia, acolo unde, la 1 Decembrie 1918, s-a desfășurat istorica Mare Adunare Națională, care, în prezența a peste 100 de mii de oameni din toate categoriile sociale: intelectuali de frunte, muncitori și țărani, veniți din toate părțile Ardealului, între care și un grup restrâns de cristureni, condus de preotul Vasile Stănescu, a decretat ,,Vrem să ne unim cu țara”. Toată această mulțime a venit în cetate să asiste la marele moment al idealului împlinit de unire a Transilvaniei cu țara mamă, România, și ca, prin prezența și hotărârea lor, să dea consistență REZOLUȚIEI ISTORICE care a consfințit această unire. Cu toții au asistat la istorica Mare Adunare Națională, care a mulțumit, în primul rând, celor care au luptat pentru libertate și unitate națională, adresându-le cuvintele “Adunarea Națională cu smerenie se închină înaintea memoriei acelor bravi oameni, care în acest război (1914-1918) și-au vărsat sângele pentru înfăptuirea idealului nostru, murind pentru libertatea și unitatea națiunii române. Asupra acestui măreț eveniment merită să revenim.

Lasă un comentariu