Sunt câteva răspântii istorice în fața cărora PSD a ales drumul greșit și a ajuns în poziția de a se lupta pentru propria supraviețuire. Dacă nici acum nu găsește calea potrivită, va deveni un partid nerelevant, de mâna a treia.
Este adevărat, scorul zdrobitor pe care l-a reușit Klaus Iohannis a fost determinat de aversiunea oamenilor față de candidatul Viorica Dăncilă. Marioneta lui Liviu Dragnea a dus partidul la cel mai slab rezultat din istoria alegerilor prezidențiale. Toate racilele lungii guvernări PSD au contat: apetența pentru corupție, 10 august, incompetența, aroganța, limbajul politic agresiv și primitiv. Dar numai o schimbare de garnitură la nivelul conducerii partidului, așa cum se pune la cale, nu va salva automat PSD. E normal ca un lider care duce partidul din înfrângere în înfrângere să fie schimbat. În plus, asta e tradiția la PSD, se tot întâmplă de 30 de ani. Rezultatul dezastruos din 24 noiembrie are și cauze mult mai adânci, dincolo de modul de conducere aberant pe care PSD l-a avut în ultimii ani. De la apariția sa sub numele de FSN, partidul a ratat momentele de modernizare. Două aripi s-au aflat permanent în conflict, cea conservatoare cu rădăcinile adânc fixate în substratul național-comunist, și una mai reformistă în sensul social-democrației europene. Conflictul a dus la ruptura dintre Iliescu și Roman și la scindarea partidului. PD-FSN, așa cum s-a numit formațiunea lui Petre Roman, s-a îndreptat spre stânga europeană, PDSR, partidul lui Iliescu, a rămas blocat între trecutul comunist și un viitor pe care nu a reușit niciodată să-l înțeleagă. Desprinderea de mersul societății a făcut ca partidul fondat de Ion Iliescu să se întoarcă tot mai mult la trecut, acolo unde se simțea cel mai confortabil. Formulele național comuniste au devenit singura metodă de exprimare politică a PSD și foștii oameni din PRM au ajuns să conducă o formațiune care încă se mai pretinde social-democrată. Ce s-a întâmplat în ultimii 30 de ani? Societatea s-a schimbat dramatic. Un sfert din populația României s-a mutat dincolo de hotarele țării. Satele, baza electorală a partidului, s-au depopulat. Marile orașe au devenit poli de dezvoltare economică. Generațiile tinere, din țară sau din străinătate, au învățat să aibă alte cerințe față de clasa politică. Tehnologia de comunicare, rețelele sociale au șters distanțele dintre oameni. Românii, oriunde ar fi, se comportă ca și cum ar trăi în același spațiu și asta s-a văzut foarte bine la ultimele runde de alegeri. Răspunsul PSD a fost în direcție total opusă față de mersul societății. Având milioane de români în Uniunea Europeană, PSD a devenit anti-european. A transmis mesaje xenofobe, a încercat să semene ura dintre românii din afară și cei din țară. A reacționat violent pe 10 august. Și toate celelalte, nu mai puțin grave. Practic, PSD s-a întors în anii de început, după 1990. Numai că nu a mai găsit acolo decât o cincime din electorat, atât cât a avut la votul politic de la europene și din primul tur al prezidențialelor. În modul cel mai concret, PSD a rămas un partid fără țară. Refacerea PSD ar însemna revenirea la România din 2019, cu privire spre deceniul următor. Dacă va rata și acum, adio PSD!
