UNDE SĂ IȚI ȚII ECONOMIILE - ROMÂNII CARE ÎȘI PERMIT SĂ PUNĂ BANI LA CIORAP AU O SERIE DE OPȚIUNI PENTRU A-I PĂSTRA ÎN SIGURANȚĂ ȘI PENTRU A-I FACE SĂ SE ÎNMULȚEASCĂ

Distribuie pe:

Românii care sunt destul de norocoși încât să își permită să pună bani la ciorap au o serie de opțiuni pentru a-i păstra în siguranță și pentru a-i face să se înmulțească.

“Adevărul” a trecut în revistă principalele locuri în care românii își pot ține economiile, avantajele și dezavantajele fiecăruia și ce profituri pot aduce unele dintre acestea.

Atunci când oamenii iau decizia de a ține banii în anumite instrumente, contează foarte mult care este situația lor - dacă sunt tineri, bătrâni, lucrează, dacă sunt pensionari - și câți bani au, spune analistul financiar Dragoș Cabat.

Indiferent de ciclul economic în care ne aflăm (creștere economică, stagnare, recesiune, criză), important este să începem să economisim și abia apoi să ne gândim și la investiții, spune Irina Chițu, analist financiar FinZoom.ro. Potrivit ei, când vorbim de economisire, prima regulă este să te plătești pe tine primul (10% din salariu sau venit să direcționezi, automat, către un cont de economii de exemplu). Economisirea se face mai întâi pentru un fond de urgență (3-6 salarii) care nu se investește niciodată, deoarece este menit să ne ofere protecție pentru perioade mai grele. Apoi putem trece spre alte obiective financiare, pe termen mediu și lung - pentru pensie, studiile copiilor, avans pentru o casă etc. Regula de bază este să nu pui toate ouăle în același coș.

Este important de precizat că, orice am face cu banii, există un risc într-un fel sau altul.

Bani la saltea”

Oricât ne-ar surprinde, există oameni care încă preferă să își țină banii “la saltea”, din diferite motive: nu au cont bancar, nu au încredere în bănci sau așa le este cel mai confortabil. Totuși, această idee nu este întotdeauna rea. De exemplu, una dintre variante poate fi economisirea de cash în valută, deși există totuși riscul ca leul să se aprecieze. “Ideea este totuși să nu ții mulți bani gheață, pentru că îi mănâncă inflația”, explică însă Dragoș Cabat.

Depozite bancare

Depozitele bancare sunt cea mai uzuală metodă de economisire. Cu toate acestea, în ziua de astăzi, ele nu mai sunt profitabile. Există depozite bancare care oferă dobânzi de 3%-5% pe an, care acoperă la limită rata inflației, susține Irina Chițu. La o comparație pe FinZoom.ro, pentru toate băncile din România, la 10.000 lei depozit la termen de un an, se pot câștiga maxim 360 lei, dar se pot și pierde 84 lei. Dobânzile la depozitele în euro de exemplu sunt între 0 și 1%, însă euro este o monedă puternică. Pentru 10.000 euro depozit la termen de un an, se pot câștiga 90 euro, sau se pot pierde până la 96 euro.

Titluri de stat

Românii pot investi în titluri de stat cu valoarea nominală de 1 leu, iar dobânda variază între 3,5% și 4,5%. Potrivit analistului Dragoș Cabat, acestea sunt într-adevăr o variantă bună, datorită garantării guvernamentale, dar în general cei care contribuie trebuie să aibă sume mai mari și din cauza lipsei de lichiditate trebuie să se aștepte să stea cu banii respectivi blocați.

Fonduri de investiții

Există 210 fonduri de investiții în România, la această dată. Cele mai performante cinci fonduri în ultimele 12 luni au înregistrat randamente anuale nete între 17,8% și 24,6%. Aici este important de menționat că performanțele trecute nu garantează câștigurile viitoare. Dragoș Cabat susține că acestea sunt o idee foarte bună pentru cei care au ceva bani în plus, fiind nevoie de sume mai mari, peste 1.000 de euro.

Fonduri de pensii private/facultative

Avantajul investiției în pensia privată sau facultativă este că banii sunt garantați de către stat, cel puțin în cazul Pilonului II, iar contribuabilii sunt asigurați că primesc înapoi cel puțin cât au depus. Dezavantajul, însă, este că beneficiarul își mai poate vedea banii abia la ieșirea la pensie.

Administratorii de pensii private obligatorii Pilon II au generat, de la înființare și până în prezent, un randament anualizat de 8,4% (150% în total, în cei peste 11 ani de existență). Spre exemplu, pentru un român care a contribuit la pensia privată cu circa 5.000 de lei, administratorii au adus prin investiții peste 1.600 lei. În mod similar, fondurile de pensii facultative au generat un randament de 118%, de la înființare și până în prezent. Comisioanele, însă, sunt mai mari în acest caz, iar profitul poate fi diminuat cu până la 8% (impactul comisioanelor asupra contribuțiilor virate), potrivit unor calcule FinZoom.

Bursă

Pentru cineva cu foarte mulți bani - vorbim de zeci, de sute de mii de euro -, deja este cazul de investiții pe bursă, direct în piața de capital, fără ajutorul fondurilor de investiții. Aici însă este nevoie de o serie de cunoștințe financiare și ale pieței de capital, potrivit lui Cabat.

Imobiliare

Cei cu economii substanțiale se pot economisi de asemenea în imobiliare, un activ foarte puternic, alături de aur. Pentru a profita de pe urma imobilelor, acestea se pot da în chirie. Specialiștii imobiliari susțin că randamentele din chirii variază în general de la 5% la 7%, peste inflație, în timp ce impozitul pentru chiriile aferente este destul de redus în România.

 

Lasă un comentariu