Cuvântul “Stalingrad” produce frisoane tuturor persoanelor care înțeleg ceea ce se ascunde în spatele acestui cuvânt devenit sinonim cu “imperialismul sovietic”, însă doresc să descriu un mic episod care sunt convins că nu a fost singular, în bătălia de la Stalingrad, din timpul celei de-a doua conflagrații mondiale.
Evenimentele care s-au desfășurat începând cu ziua de 19 noiembrie 1942, prin atacarea de către forțele armate sovietice a pozițiilor ocupate de către Armata a 3-a și Armata a 4-a Române, dispuse în flancurile Armatei a 6-a Germană, au dus la un deznodământ tragic pentru militarii români, 150.000 dintre aceștia, găsindu-și odihna veșnică la Cotul Donului și în Stepa Calmucă.
Nu doresc o descriere a evenimentelor istorice, las această parte în seama exegeților, însă menționez că teama combinată cu rușinea indusă în diferite etape istorice de către personajele timpului au făcut ca jertfa militarilor români, la Stalingrad, să fie tratată cu rezervă în țara noastră.
Țin să descriu un episod care pentru mine, personal, este plin de emoție și tristețe, deoarece printre militarii armatei române care s-au jertfit în bătălia de la Stalingrad a fost și bunicul meu Nicolae Dordea, originar din satul Sălcud, județul Mureș, al cărui nume îl port cu respect și mândrie:
“În urma tăvălugului creat de contraofensiva armatei sovietice în zona armatelor române, o parte a militarilor români s-au retras, o parte au fost luați prizonieri, însă cea mai mare parte dintre ei au rămas PE POZIȚII, ceea ce dus la jertfa supremă. Un camarad de arme, consătean cu bunicul meu i-a cerut acestuia să lase căruța cu cei doi cai pe care îi avea în grijă și să se retragă pentru a-și salva viața. Bunicul meu a replicat că nu poate părăsi caii dați în grija lui și a luat decizia de a rămâne pe loc, așteptând atacul armatei sovietice. Camaradul de arme al bunicului meu a supraviețuit războiului și i-a povestit tatălui meu episodul de la Stalingrad”.
Cunoaștem foarte bine urmările bătăliei de la Stalingrad, însă voiam doar să amintesc faptul că, 19 noiembrie 1942 nu reprezintă pentru români doar “umilire”, “rușine”, “dezonoare”, ci și “loialitate”, “onoare”, “demnitate”, “sacrificiu”. În armată aceste calități reprezintă însăși esența profesiei de militar, iar respectarea acestor principii a fost apreciată de către toate părțile implicate în conflicte armate, de-a lungul istoriei.
