“LEGEA EDUCAȚIEI NU SE NEGOCIAZĂ ÎN ANI ELECTORALI”

Distribuie pe:

Federația Sindicatelor din Educație “SPIRU HARET” nu a avut, zilele trecute, niciun reprezentant la dezbaterea “Educația Încotro?”, organizată de Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport, așa cum eronat a apărut în comunicatul Senatului României. FSE “Spiru Haret” consideră că în această perioadă nu se poate realiza un consens național, care să ofere șansele apariției unui pachet de legi privind sistemul de învățământ, susțin reprezentanții FSE “SPIRU HARET”.

,,Potrivit acordului semnat cu Guvernul României, condus de doamna prim-ministru Viorica Dăncilă, pachetul legislativ ar fi trebuit să fie gata încă din 31 martie 2019, însă nu a existat dorința din partea majorității parlamentare pentru ca acest document să fie elaborat. Cu toții știm că mai urmează două rânduri de alegeri. Orice discuție privind educația, în plină campanie electorală, este sensibilă și neproductivă. Ne-am săturat ca învățământul să fie subiect de campanie electorală. Mai mult, ni se pare cel puțin ciudată invitația făcută de domnul senator Liviu Marian Pop, în condițiile în care, când a fost modificat articolul 66 din Legea Educației (instituind un număr mediu de ore pe cicluri de învățământ), punctul nostru de vedere nu a contat. Dacă participam astăzi la dezbatere, am fi girat și actul normativ de modificare a articolului 66, care aduce deservicii atât cadrelor didactice, cât și elevilor, și care nu a avut la bază niciun studiu de impact. În educație nu putem face modificări de pe o zi pe alta, numai pentru că așa consideră o persoană, sau un grup restrâns”, spunea Marius Ovidiu Nistor, președinte FSE “SPIRU HARET”.

Federația Sindicatelor din Educație “SPIRU HARET” nu este împotriva unei reforme în sistemul educațional, însă aceasta trebuie să aibă la bază o viziune care să ne arate direcțiile de urmat și o strategie care să conducă la îndeplinirea obiectivelor, preciza Dragoș Constantin Neacșu, Departamentul Comunicare și Imagine din cadrul Federației Sindicatelor din Educație “SPIRU HARET”.

 

Lasă un comentariu