SIMBOLUL LUPTEI TINERILOR PENTRU REÎNTREGIREA NAȚIONALĂ, UNIONISTUL GEORGE SIMION A LANSAT O CARTE LA CASA “AVRAM IANCU” DESPRE CUM I-A CUNOSCUT PE KLAUS IOHANNIS ȘI PE ALȚI POLITICIENI

Distribuie pe:

Mărturisesc, am fost atrasă de titlul cărții, care ne-a fost oferită în dar, e de apreciat, dar în afară de primul din titlu și Traian Băsescu, ceilalți politicieni, de care autorul se declară dezamăgit, nu m-au interesat.

Îmi face o deosebită plăcere să revin la Casa “Avram Iancu”, un centru de informare al românismului autentic, fiecare întâlnire fiind încărcată de spiritualitate autentică, precum amintea unul dintre vorbitori, gazdă fiind domnul Ioan Berța, ca de fiecare dată, și acum, punând foarte bine în valoare oaspetele, un real simbol al luptei pentru Unirea României cu Basarabia. Cunoscut de noi mai mult din informările presei și de la televizor ca martir naționalist, George Simion a avut de suferit și din partea extremiștilor maghiari, în urma conflictului din Valea Uzului, dar mai cu seamă în lupta sa pentru reîntregirea națională și unirea cu Basarabia, fiind chiar insultat și lovit dincoace și dincolo de Prut.

Cel care face drumuri efectiv pe jos de la Alba Iulia la Chișinău ne povestea că și-a vândut și apartamentul de acolo pentru binele țării..., singura locuință pe care o are fiind în București. Precizarea este pentru cei care credeam că este de dincolo de Prut, dar el luptă într-adevăr pentru această cauză. “Sunt câmpiile noastre și munții tot ai noștri”, scrie cel care i-a dus lumânări lui Ion Iliescu de ziua lui de naștere, considerând că e originea răului abătut asupra acestei palme de pământ. Dezamăgit că avem cei mai săraci salariați din Europa, fiind a doua cea mai săracă țară din UE, românii sunt discriminați pe criterii etnice chiar în inima României. Trenul de la București la Buzău merge mai încet decât în Al Doilea Război Mondial... Despre acestea și multe altele e vorba în cartea celui care a bătut satele Basarabiei pentru a explica oamenilor că trăim în minciună. A dus tone de cărți de limbă română și a luat parte la acțiuni umanitare. Povestește cum a stat pe jos la Palatul Cotroceni cu încă 1.000 de basarabeni, atunci condamnându-l mai mult pe primul ministru Cioloș decât pe Președinte, pentru felul în care au fost “primiți”. În aceste condiții, povestește că nu a avut de ce să voteze nici cu Barna, deși figurează, mai mult parodic, în titlul cărții lui. I-a cunoscut pe toți altfel decât și-ar fi dorit.

Pe Iohannis l-a cunoscut la Craiova, la un salon auto, și consideră că discursurile bombastice, în stil populist-electoralist, nu ajută nici Republica Moldova, nici România. Amintește Marșul Centenarului, faptul că a mers între 25 și 40 km fără vreun ajutor de la Guvern și de la Ministerul Culturii, ai cui reprezentanți i-a cunoscut, de asemenea, altfel decât ar fi vrut. “Renaștem din resturi împrăștiate de istorie, și ne repliem în câteva secunde, ca armatele române distruse la Stalingrad. Dacă voiam, eram acum în Parlamentul României, numai că trebuia să fac compromisul apartenenței la un partid, să accept o aservire a principiilor și valorilor după care mă orientez în viața de zi cu zi. Aceste găști politice din România sunt aceleași, în ultimii 30 de ani, care au produs dezastrul vizibil în țară.” “UDMR, ciuma verde, cum era să fiu omorât” este alt capitol.

Întâlnirea de la Casa memorială “Avram Iancu” a fost foarte reușită, concluzia însă a fost că la recentele alegeri nu a existat altă variantă decât “răul cel mai mic”, în final publicul spectator fiind îndemnat să participe la festivitățile consacrate Zilei Naționale la Alba Iulia, de 1 Decembrie!

În replică, datorită faptului că am recitit, recent, prima carte a lui Klaus Iohannis, “Pas cu pas”, pe a doua rătăcind-o și pe a treia sperând că o să o am cândva, am dedus, din paginile acesteia, inteligența și simplitatea președintelui: calmul săsesc, sentimentele neexteriorizate pronunțat, nici de iubire, nici de ură, echilibrul și bunul-simț. Aflăm că e protestant doar din introducerea cu Biserica Evanghelică, descrie primii ani ca dascăl, considerând educația ca fiind cea mai prețioasă șansă. Față în față cu presa, apreciază curiozitatea genuină, având o părere foarte bună despre ziariști, în special despre cei interesați de Capitala Culturală Europeană, de comunitatea aleasă. Descrie cum este a face administrație din pasiune, amintiri despre Forumul Democrat German, orașul pentru biciclete și tradiția bunului gust din Sibiu, excepția fericită din criza economică, cultura ca mod(el) de viață, cum devine cunoscut un loc frumos, despre relațiile externe și cu Regalitatea, cultura - o demonstrație de excelență, toate acestea sunt file din biografia lui Klaus Iohannis care nu și-a propus să scrie o carte de memorii! Recitesc de fiecare dată cartea cu plăcere. M-am gândit la o analogie cu aceasta la volumul de impresii al lui George Simion, văzând Cotroceniul mult mai puțin decât el, dar cât se poate de cuprinzător și elocvent și în alt mod, privind Regalitatea: recent, în luxuriantul film “Maria, Regina inimilor”. Deci, satisfăcându-mi efectiv curiozitatea în privința epocii, dar și pe cea în privința interioarelor palatelor de același gen din Anglia și Franța. Nu pot să spun că m-au impresionat mai mult ca Peleșul, Schönbrun din Viena și Palatul lui Sissi tot de acolo. Așadar, în pragul acestor sărbători, nu îmi mai amintesc plictiseala vizitării acestora în aceeași perioadă a anului, ci le privesc cu mai mult optimism, în parte și datorită celor de la Casa “Avram Iancu”, cărora le mulțumim pentru toate întâlnirile extraordinare, precum cea recentă, așteptându-le cu nerăbdare pe cele din viitor!

 

Lasă un comentariu