* “Ca și dragostea de Dumnezeu, dragostea de aproapele, prieten sau vrăjmaș, nu are limite. Omul care iubește pe Dumnezeu se unește cu El, după cum Dumnezeu se unește cu omul îndumnezeindu-l și păstrându-l în Sine, iar omul, care iubește în adevăr pe semenul său se unește cu el, făcându-se amândoi un singur om și împăcați între ei se unesc laolaltă cu Dumnezeu. În libertatea sa, omul, ridicându-se din domeniul dreptății în sfera dragostei, subordonează binelui aproapelui binele său. El lasă aproapelui nu numai ce i se cuvine lui, ci îi dăruiește și ceva din al său; uneori îi dă totul și, la nevoie, însăși viața sa. Astfel se realizează pacea între oameni și pacea omului cu Dumnezeu. O asemenea dragoste este temelie a vieții religioase și a vieții sociale potrivit cu învățătura creștină”.
***
* “Este în firea lucrurilor și în voința lui Dumnezeu să alegem binele, viața și pacea, ca să trăim noi și urmașii noștri. Desigur, putem să facem și altfel, dar călcăm legea firească a dreptății și porunca lui Dumnezeu, care a zis “Să nu ucizi”. Nimeni n-are dreptul să ridice viața aproapelui său, nici chiar pe a sa, fiindcă nu el și-a dat-o; nu este el creatorul ei. Suntem în adevăr liberi; libertatea este cel mai de preț bun al omului. Dar n-avem dreptul să facem din libertate un acoperământ al răului. Trebuie să împlinim faptele dreptății, nu din silă, ci în mod liber, socotindu-le firești și bine plăcute lui Dumnezeu”.
***
* “Neînțelegerile politice, criza economică și înarmarea merg mână în mână, împingând popoarele spre ură și război. De aceea este necesar să se restabilească climatul de pace în lume, să fie rezolvate, pe calea tratativelor, toate neînțelegerile; o nouă ordine economică internațională bazată pe principii noi să fie cât mai curând înfăptuită, iar dezarmarea, și îndeosebi deazarmarea nucleară, care poate evita marele cataclism al lumii, să înceapă cât mai curând.
Patriarhul Iustin Moisescu (1910-1986), Se naște într-o familie de intelectuali din Câmpulung-Muscel, tatăl fiind ofițer și, mai tîrziu, devenind erou pe câmpul de luptă. Se înscrie la Seminarul orfanilor de război din Câmpulung-Muscel, în perioada 1922-1930, pe care l-a terminat ca premiant. Este ales de patriarhul Miron Cristea dintre absolvenții tuturor Seminariilor din anul acela, 1930, și trimis cu o bursă să-și facă licența în Teologie, la Universitatea din Atena. În anul 1934, se întoarce licențiat cu “arista” (magna cum laudae). Apoi, a fost trimis, de același patriarah, la îndemnul Universității din Atena și a Ambasadei române din Grecia, să-și continue studiile la Facultatea de Teologie romano-catolică din Strasbourg (Franța), pentru încă doi ani. În anul 1937, își ia doctoratul cu teza “Evagrie din Pont”. Susține examene de echivalare la Facultatea de Teologie București. A urmat cavalcada profesoratelor, cu opriri și promovări rapide: Profesor de Limba Latină la Seminarul “Nifon” din București, profesor de Noul Testament la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității din Varșovia. Este numit, prin concurs, profesor titular la Exegeza Noului Testament la Facultatea de Teologie din Cernăuți -Suceava, în 1942, iar în 1946 este transferat ca profesor la aceeași catedră la Facultatea de Teologie din București, perioadă când a publicat mai multe lucrări de specialitate. În anul 1956, Adunarea Națională Bisericească îl alege arhiepiscop al Sibiului și mitropolit al Ardealului, în locul marelui predecesor trecut la Domnul, Nicolae Bălan. În scurta trecere prin Sibiu, a înființat revista teologică “Mitropoloia Ardealului” în 1956. În anul 1957 este ales mitropolit al Moldovei, pe scaunul care a stat odinioară Dosoftei, Veniamin Costache, Varlaam. Este ales pentru patru ani în Marea Adunare Națională, în circumscripția Hârlău. Ca mitropolit al Moldovei au fost restaurate multe mănăstiri și biserici, monumente istorice, Centrul mitropolitan și Catedrala. S-au construit clădiri noi la Seminarul Teologic din Mănăstirea Neamț, iar cele vechi au fost modernizate. A condus câteva delegații ortodoxe române în vizitele făcute în: Anglia, Danemarca, India, Elveția, Grecia, Germania și alte multe țări. A publicat numeroase articole, pastorale, dări de seamă, în revista “Mitropolia Moldovei”; a edidat și alte lucrări printre care “Psaltirea în versuri a lui Dosoftei ediție critică”, monografia “Catedrala Mitropolitană din Iași”, “Mănăstirea Cetățuia”, broșuri-albume și cărți de rugăciune.
La 12 iunie 1977 este ales ca arhiepiscop al Bucureștilor, mitropolit al Ungrovlahiei și patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, find în acest scaun până la moarte, în anul 1986. Ca patriarh a condus câteva delegații sinodale care au vizitat multe țări ale lumii. A acordat o atenție deosebită activității editoriale, a inițiat marea colecție intitulată “Părinți și scriitori bisericești”, proiectată în 90 de volume, precum și colecția “Arta creștină în România”, în 6 volume. S-a tipărit o nouă ediție sinodală a Sfintei Scriptuti, o nouă ediție a Noului Testament, manuale pentru școlile teologice, teze de doctorat și cărți de cult. A contribuit la restaurarea marilor noastre monumente bisericești, mănăstirilor, bisericilor, caselor parohiale, concomitent cu multe construcții din temelie. A fost recompensat cu multiple distincții, diplome, premii, titluri pentru întreaga activitate de ierarh al Bisericii Ortodoxe Române.
