EVENIMENTUL “FULGI DE NEA”, DERULAT DIN NOU LA REGHIN

Distribuie pe:

Primăria și Consiliul local Reghin au derulat, în ziua de 6 decembrie 2019, evenimentul “Fulgi de nea”, în cadrul căruia toți copiii, atât antepreșcolari, preșcolari, cât și școlari, care sunt înscriși în toate unitățile de învățământ de pe raza municipiului Reghin: creșe, grădinițe, școli gimnaziale și licee, au primit pachete cadou. Evenimentul “Fulgi de nea” a devenit deja tradiție, și este una dintre modalitățile prin care Municipiul Reghin vine în sprijinul școlarilor și preșcolarilor. Cu această ocazie, fiecare copil înscris în sistemul de învățământ a beneficiat de un pachet cadou.

Astfel, în ziua de vineri, 6 decembrie 2019, copiii din unitățile de învățământ de pe raza municipiului Reghin au avut bucuria de a primi pachete cadou extrem de consistente din partea Primăriei și a Consiliului local Reghin.

Referitor la această activitate meritorie, putem spune că este un eveniment lăudabil, demn de toată aprecierea. Acum, în prag de sfinte sărbători, copiii din unitățile de învățământ reghinene s-au bucurat din plin de darurile făcute de Primăria și Consiliul Local Reghin. Aceste cadouri au adus mare bucurie în sufletele copiilor. Cu siguranță, se cuvine adus un cuvânt de apreciere profundă autorităților reghinene, care, și de data aceasta, au ținut în mod deosebit să-și arate atașamentul și dragostea față de copii și față de unitățile de învățământ reghinene.

Într-adevăr, acest eveniment intitulat “Fulgi de nea” a adus mare bucurie în sufletele copiilor: școlari, preșcolari și antepreșcolari din unitățile de învățământ reghinene. Aducem cuvânt de felicitare doamnei ec. Maria Precup, primarul municipiului Reghin, precum și Primăriei și Consiliului local Reghin pentru inițierea și derularea la Reghin a acestui eveniment extrem de lăudabil. A dărui înseamnă a dobândi. Cei ce dăruiesc dobândesc dragostea, respectul, aprecierea și recunoștința celor din jur. Această activitate de la Reghin poate constitui un model și un imbold și pentru alte comunități, ca să aibă grijă de copii.

 

Lasă un comentariu