IMPLANT DE NEURONI ARTIFICIALI PENTRU TRATAREA BOLILOR DEGENERATIVE

Distribuie pe:

Cercetătorii britanici de la Universitatea din Bath, citați de descopera.ro, susțin că au creat neuroni artificiali care ar putea fi implantați la pacienții care suferă de paralizie sau alte probleme de sistem nervos, prin conectarea minții umane la aparate.

“Neuronii bionici pot primi semnale electrice de la celule nervoase sănătoase și le pot procesa în mod natural, după care pot trimite noi semnale celorlalți neuroni. Una dintre primele aplicații ar putea fi tratarea unei forme de insuficiență cardiacă, petrecută atunci când un circuit neuronal de la baza creierului se deteriorează din cauza vârstei sau a bolilor și nu mai poate trimite semnalele electrice corecte, pentru ca inima să pompeze sânge normal.

Mai degrabă decât să fie implantați direct în creier, neuronii artificiali sunt inserați în microcipuri de câțiva milimetri. Cipurile sunt baza unor dispozitive care sunt apoi montate direct în sistemul nervos, de exemplu prin interceptarea semnalelor care călătoresc între creier și mușchii piciorului.

Orice zonă care se confruntă cu o boală degenerativă, cum ar fi boala Alzheimer, acolo unde neuronii nu mai trimit impulsuri din cauza vârstei, bolii sau leziunilor, poate fi ajutată de un implant de neuroni artificiali care să facă treaba neuronilor naturali afectați.

Descoperirea a venit după ce am observat că putem modela neuroni vii, într-un program pe calculator, cărora le-am recreat modul în care trimit impulsuri într-un cip de silicon, cu o acuratețe de peste 94%. Programul permite să se copieze întreaga varietate de neuroni care poate fi găsită în sistemul nervos uman.

În studiul nostru, ne-am folosit de două tipuri de neuroni, o parte dintre ei din hipocampus, o regiune a creierului crucială pentru memorie și învățare, și neuroni care au un rol în controlul subconștient al respirației.

Pot fi construiți neuroni bionici bazați pe oricare dintre celule nervoase aflate în creier, coloana vertebrală sau spații mai îndepărtate al sistemului nervos periferic, precum neuronii de senzație din piele.

Totuși, va mai dura până când acești neuroni vor putea să ajute pacienții, dar dacă se dovedesc a fi siguri și eficienți, ei ar putea fi folosiți pentru a soluționa o multitudine de probleme, cum ar fi scăderea memoriei sau chiar eliminarea paraliziei și ajutarea pacienților care au suferit amputații, prin montarea de membre robotice cu neuroni artificiali pe post de baterii”, explică oamenii de știință britanici. 

Lasă un comentariu