LABORATOARE DIDACTICE AZOMUREȘ ȘI BOSCH, INAUGURATE LA UMFST “GEORGE EMIL PALADE” DIN TÂRGU-MUREȘ

Distribuie pe:

Ieri, 9 decembrie, în Aula Magna (str. Nicolae Iorga nr. 1) a Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie “George Emil Palade” din Târgu-Mureș, a avut loc evenimentul de inaugurare a Laboratoarelor AZOMUREȘ și BOSCH, organizat în parteneriat cu companiile AZOMUREȘ și BOSCH.

Evenimentul a debutat cu prezentarea obiectivelor celor două laboratoare și a continuat cu tăierea panglicii inaugurale, astfel: sala A208, pentru Laboratorul BOSCH și sala A214, pentru Laboratorul AZOMUREȘ.

În contextul diminuării forței de muncă disponibile pentru piața muncii, UMFST “George Emil Palade” din Târgu-Mureș își concentrează eforturile pentru ca studenții și, implicit, absolvenții săi să aibă acces la informații și tehnologii de actualitate în domeniile pe care le studiază, care să le ofere o șansă în plus să își construiască o carieră în țara noastră.

Astfel, într-o primă fază, ca un proiect pilot, aceste obiective s-au concretizat printr-un parteneriat cu AZOMUREȘ și BOSCH, două dintre companiile beneficiare de resursa umană pregătită de UMFST, pe de o parte, dar, pe de altă parte, și furnizoare de know how și tehnologie, care permite îmbinarea cunoștințelor teoretice cu activități practice, în condiții cât mai aproape de cele care se regăsesc în fabrici.

Înființarea de laboratoare în parteneriat cu companii care desfășoară activități în domenii în care Universitatea derulează programe de studii este rezultatul conștientizării nevoii de resursă umană calificată, a cărei pregătire superioară să corespundă nevoilor concrete ale angajatorilor.

Laboratorul Azomureș este un laborator multidisciplinar, care oferă posibilitatea desfășurării unor activități didactice în domenii precum: inginerie electrică, mecanică, termodinamică etc.

Laboratorul BOSCH “LEAN SIX SIGMA” are ca obiect principal urmărirea din punct de vedere statistic a proceselor de producție prin monitorizarea îndeplinirii indicatorilor de calitate și cantitate a produselor fabricate, dar și alte activități și procese specifice din domeniul producției de senzori.

Un alt element de noutate este faptul că începând din semestrul al doilea al acestui an universitar, în curricula universitară a studenților de la Facultatea de Inginerie și Tehnologia Informației se va regăsi un pachet de cursuri opționale intitulat “BOSCH ACADEMY”. Cursurile vor fi ținute de experți ai companiei, iar la finalizarea cursurilor, după susținerea examenului, studenții vor putea dobândi un certificat de calificare BOSCH, precizează Compartimentul Relații Publice UMFST.

 

Lasă un comentariu