Aluminiul, cunoscut ca metal de circa 100 de ani, a intrat de mult în obișnuitul cotidian. Odată cu dezvoltarea producției industriale de aluminiu, procedeele de obținere a aluminei au cunoscut îmbunătățiri importante, iar prin aplicarea industrială a procedeului Bayer (1906) și această fabricație a dobândit o tehnologie ce se aplică și la ora actuală. Paralel cu perfecționarea metodelor de producție s-au extins și studiile privind fabricarea aluminiului, axat pe modernizarea continuă a cuvelor de electroliză, ceea ce s-a întâmplat până la urmă în premieră și la fabrica NITROGEN, regretabil, fără a se produce aluminiu industrial. Primii ani ai secolului XX au însemnat pentru industria aluminiului începutul unor cercetări sistematice cu privire la tehnologia fabricării acestuia, cercetări care continuă și astăzi, desigur, la nivelul echipamentelor și dotărilor contemporane, materia primă, indiscutabil, fiind alumina.
Cât privește istoricul fabri-cării îndelungate a ALUMINEI HIDRATATE la Târnăveni, dintr-o carte intitulată “Aluminiul, de la materia primă la produse finite”, Editura tehnică 2000, coordonator Ioan Fara, cu amabilitate pusă la dispoziție de către ing. dr. Vasile Cerghizan, consultant și colaborator, din arhiva sa personală, citez: “În perioada febrilă a ultimilor ani '30 și în anii războiului se înregistrează o extindere a producției de aluminiu, în paralel cu preocupările pentru perfecționarea instalațiilor. În România, la uzinele NITROGEN din Târnăveni se realizează o instalație pilot de obținere a ALUMINEI prin procedeul «Sedilles», cu o capacitate de 3 t/zi. Acest procedeu era destinat prelucrării unor bauxite silicioase prin sintetizarea cu calcar, după care urma leșierea sinterului în soluții de carbonat de sodiu (Na2CO3) și precipitarea cu CO2 a hidroxidului de aluminiu din soluția de aluminat de sodiu. În paralel, Ferrand realizează aici - Cuvele sale experimentale - cu anozi oscilanți, alimentate cu curent electric de o mașină unipolară Brown-Bowery și de redresori cu oxid de cupru. Din această perioadă datează și medalia comemorativă”
(...)! INTERESANT! Noutatea soluțiilor experimentale de la uzinele Nitrogen, inclusiv cuvele experimentale ale lui Ferrand, au stârnit un interes major al autorităților sovietice care au făcut ca acestea să trimită specialiștii la fața locului, încă înainte de încheierea armistițiului, pentru a cunoaște direct experimentările cu privire la fabricarea aluminiului în România, dar, fără niciun rezultat. N-au găsit nimic, toate încercările de la uzinele Nitrogen au eșuat.
Cercetările de la vremea aceea (1930-1942) erau în mare parte axate pe chimismul și câmpul magnetic la electroliza aluminiului, realizarea unor subansambluri și componente din materiale cu proprietăți noi, rezistente confecționării cuvelor de electroliză, și, în ultimă instanță, obținerea aluminiului industrial, obiectivul de activitate al chimistului francez. Nu se știe și nu se va ști niciodată dacă Ferrand și-a îndeplinit sau nu obiectivul!
Ulterior (1955), sovieticii, pe seama importanței aliajelor metalice, s-au implicat în construirea unui cuptor pentru fabricarea feromanganului, ulterior modificat datorită cererilor mari de carbid, acesta devenind cuptorul numărul trei de carbid (10 MVA). Apoi, între anii 1962-1971, tot cu ajutorul rușilor, au fost construite cuptoarele IV, V și VI de carbid, capacitatea fabricii devenind la peste 320 t/an, România ocupând locul al patrulea în Europa după Germania, Franța și Polonia, și al șaselea în lume.
(Va urma)
