CUPA “HERCZEG ANDY” LA FOTBAL FEMININ - EDIȚIA A III-A

Distribuie pe:

Mijlocașul reprezentativei de fotbal feminin a României, ludușeanca Herczeg Andy, organizează, pe data de 14 decembrie, o nouă ediție a Cupei “Herczeg Andy”. Turneul va avea loc în Sala Sporturilor din Luduș, orașul natal al tricolorei! Competiția va începe la ora 10.00, cu participarea echipelor Vasas Femina Odorheiu Secuiesc, U Olimpia Cluj, Heniu Prundu Bîrgăului, CSM Târgu-Mureș, Ladies Târgu-Mureș și St. Mihaly FC din Ungaria, echipa la care evoluează în prezent Herczeg Andy, formație care are în componență jucătoare atât de la lotul național al Ungariei, cât și de la reprezentativa Jamaicăi, aceasta din urmă participând și la Campionatul Mondial din Franța 2019. Cupa “Herczeg Andy” este organizată cu sprijinul necondiționat al familiei, autorităților locale, dar și cu susținerea unor oameni minunați. Spectatorii prezenți în sală vor putea participa la un concurs cu diferite premii puse în joc. Câștigătorul va fi premiat chiar de jucătoarea care a participat la Campionatul Mondial, primind un premiu special. Spectacolul este garantat, intrarea este liberă și surprizele se vor ține în lanț atât pentru echipele și jucătoarele participante, cât și pentru spectatorii prezenți în sală.

Lasă un comentariu