Avem bucuria să regăsim la Universitatea de Arte, ca de obicei, spectacole mai bune decât la teatrele naționale, datorită prospețimii studenților. De această dată, cea care se ocupă de masterandzi, Dana Lemnaru, reia investigațiile de pe tărâmul sufletului și psihicului, terapeută foarte bună fiind Alexandra Moldovan, cu o apariție în genul aspectului recent cu păr scurt al Teodorei Mareș, care îmi mărturisea de câteva ori că i-ar fi plăcut să fie medic. Din spectacol nu reiese dacă este psihiatru sau internist femeia medic, dar Alexandra e foarte bună în rolul ascultătoarei și sfătuitoarei care stă la masă cu confidenta și îi spune ce a făcut bine și ce nu. Practic, asemănarea atât de izbitoare a fost o trimitere clară la o discuție pe care am avut-o cu actrița sosită cu două ore înaintea spectacolului pentru a se întâlni cu prietena ei de o viață și, ca fapt divers, dar acum devenit o subliniere, mărturisirea ei că nu îl agreează pe șeful statului, ci sprijinea alt candidat, neînțelegând de ce l-ar sprijini cineva fiindcă efectiv nu merită, fiind o paiață ca și alți politicieni de prin Europa. Legătura e că, practic, în acest spectacol nu e vorba doar despre femei, ci despre relații interumane în general, întâlniri între surori și prietene, cu amintiri din copilărie și ironii chiar de la înmormântare, despre ce se discută în general la aceste ocazii care devin mai mult prilej de distracție. Despre cât de bine e să ai un apartament al tău în care să fii liberă ca să fii independentă, despre cum ne jucam cu băiețeii când eram mici și peltici, amintiri din școală și din grădiniță chiar. O retrospectivă în care apar și cei doi actori de vârsta părinților din Brașov, care joacă și în “Noi doi și Leon”, un spectacol la fel de bun. Eugenia Moarcaș și Silviu Dudescu. Pe Alexandra Moldovan am reținut-o încă de acum doi ani din altă sală studio, într-un recital coordonat de Cristinela și Radu Olăreanu din George Coșbuc, unde am remarcat... lacrimogenia studentei, comună cu a Teodorei Mareș precum aspectul de mignonă slabă, ca și aceea. În spectacolul Danei Lemnaru apar și trimiteri la incompetente care ajung pe lângă directori de companie pe nemerit ajunși acolo, la fel pe nemerit ca și unii europarlamentari din prezent, prin parlamentul european. Nu e o piesă politică, dar aici funcționarii companiilor și medicii fac trimiteri clare la politicieni. Este o revoltă practic împotriva celor care sunt degeaba în diverse funcții, de aceea o laud de această dată pe regizoare fiindcă și eu am lucrat acasă la ea pe diverse texte actuale, plăcându-i psihologia și ocupându-se de ea în toate spectacolele montate, vârsta apropiată de a studenților fiind un avantaj. Un spectacol bun a fost și cel de la Ansamblul Mureșul, oricum sigur mai bun decât recentul eșec al PNL-iștilor acolo, care a fost un concurs de bâlbe între Rareș Bogdan și Ludovic Orban, ca recent discursul tragic, plin de trac, al lui Cioloș la congresul Plus de la Romexpo, în raport cu acestea, deci, spectacolul de la UAT și cel de gală al Școlii Populare de Arte pe care de asemenea am absolvit-o la canto, clasa Lelia Albu, pregătindu-mă pentru admiterea în liceu din canto popular și muzică ușoară pentru canto clasic, au fost succese cele artistice. Practic, am făcut paralela ca să arăt ce dezastruoase sunt întâlnirile politice în raport cu cele culturale, desfășurate în același timp, cum a fost spectacolul strălucit de la UAT de duminică. Din spectacolul de la ansamblu rețin grupul “Samba Barbarossa”, moment artistic Sărbători în ritm de samba, clasa percuție prof. Sabin Poroșnicu, bănuiesc rudă cu foștii mei profesori de solfegiu-dictat, am reținut orădenii, și prezentatoarea Anca Banda și Florina și Florin Mariș Hinsu, directorul școlii de arte din Oradea, Teodora și Daniel Bota, care au cântat “You give me something”, cântăreața fiind de la biserica Harvest, Mihaela Țiru cu aria Rusalkăi din opera lui Anton Dvorak care se pronunță Dvorjak, ca să știe prezentatorul, solista profesoară cântând cel mai bine din spectacol în rusește, dar și “Beautiful dreamer” de Stephan Foster, Ana Maria Galea fiind cunoscută ca o bună cântăreață de jazz, a interpretat “Unde e Târgoviștea”, oraș de basm. Cam aceștia s-au remarcat și formația foarte bună a Școlii Populare de Arte.
