TRICOLORELE U19 VOR SĂ ÎNCHEIE PERIOADA JUNIORATULUI CU UN TURNEU FINAL: WEURO 2020

Distribuie pe:

În spatele unui turneu oficial stau luni întregi de muncă! Acesta este principiul după care se ghidează și naționala feminină de fotbal U19 a României, care, la nici două săptămâni după ce și-a aflat adversarele de la Turul de Elită, s-a reunit la Mogoșoaia pentru a începe pregătirea! Fetele, antrenate de Florin Bugar, au petrecut 5 zile în “casa” echipei naționale. În programul tricolorelor s-au regăsit antrenamente intense, testarea Yoyo, jocuri-școală, toate pentru a avea informațiile necesare despre fiecare jucătoare la ora turneului de Elită. Turul de Elită reprezintă cea mai importantă fază a calificărilor, în care cele 28 de formații rămase în joc luptă pentru cele șapte locuri de la turneul final! Miza este cu atât mai mare pentru această generație întrucât pentru multe dintre jucătoare este ultimul turneu oficial la nivel de junioare. Adversarele tricolorelor la “Elită” vor fi selecționatele Olandei, Scoției și Islandei. Meciurile Grupei 1 se vor disputa în perioada 6-14 aprilie, în Olanda, conform următorului program: 7 aprilie 2020 / Olanda - ROMÂNIA, Islanda - Scoția; 10 aprilie 2020 / Olanda - Islanda, Scoția - ROMÂNIA; 13 aprilie 2020 / Scoția - Olanda, ROMÂNIA - Islanda. Câștigătoarele celor șapte grupe de la Turul de Elită, alături de gazda turneului final, Georgia, vor participa la EURO WU19, programat în perioada 21 iulie - 2 august!

Lasă un comentariu